ATENȚIE, ROMÂNI! DUȘMANII STATULUI NAȚIONAL UNITAR NU DORM! TRANSILVANIA ÎN “COLIMATOR”! (159) VIZITA PAPEI FRANCISC I ÎN ROMÂNIA (I)

Distribuie pe:

“Unicul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică, și pe care eu, ca EPISCOP AL ROMEI (nu ca papă - n.a.), îl vreau, este COMUNIUNEA DEPLINĂ CU BISERICILE ORTODOXE”

(Papa Francisc I, 30 nov. 2014, Istanbul).

Văzându-l pe iezuitul papă Francisc I cu cât zel se grăbește să dețină supremația religioasă mondială, căci nu degeaba fostul președinte israelian Shimon Peres îl propunea ca lider peste un fel de ONU al religiilor, nu este prea greu de constatat că forțele oculte ale lumii, precipitându-se în a dărâma “fulgerător” Lumea Veche, au declanșat o năucitoare campanie, planetară, cu scopul explicit de a ne aduna laolaltă, în Noul Turn Babel, unde va domni imperialismul globalist (neomarxist) de sorginte iudeo-masonică. Puțini știu însă că iezuiții “lui Francisc I”, cu antecedente istorice în ce privește finanțarea terorismului și a crimei organizate (Inchiziția etc.), controlează (prin marionetele lor) cele mai înalte funcții (regi, regine, case nobiliare, președinți, guverne etc.), adică reprezintă un mecanism internațional infernal, din care nu lipsesc Vaticanul și C.I.A., capabil să provoace șocuri atât de puternice, precum Războaiele Mondiale, încât lumea derutată să fie pusă în situația să accepte, adusă în stadiul de supraviețuire, orice aberație luciferică!

Nu întâmplător ne este dat să vedem, în “atmosfera celui de-al treilea Război Mondial” (citat din papa Francisc I), cum arhitecții din umbră ai Lumii Noi, colonizându-ne ideologic cu noua lor propagandă iezuită, generează o tensiune mondială stridentă, cu nesfârșite ținte false, ca omenirea să nu își mai dea seama de felul în care, preluând aceștia controlul țărilor, “pun mâna” fraudulos pe puterea politică universală și ne supun unui ecumenism având ca obiectiv central înființarea “bisericii” universale! De aceea, ei nu ezită să ne “vânture” o “cale”... a “izbăvirii”, în fapt o harababură în care fiecare face cum “îl taie capul”, unde ne atrag, făcându-ne să ne prosternăm la Noii Stăpâni, printr-o amestecare (demonică) a raselor, a limbilor și a religiilor!

Cine nu înțelege într-o altfel de notă recentul periplu în România al papei Francisc I, cu “bătaie lungă” în ce privește “traiectoria” Transilvaniei, se dă pe sine, de bunăvoie, ca “pradă” acelui discurs viclean cu care acest înaintevestitor al lui Antihrist, în “pioșenia” atât de falsă a “carmelitelor” noastre televiziuni, ne îndeamnă să îi venim alături (“Dragi frați, să mergem împreună”), să renunțăm la “vechile tradiții”, să ajungem la “reconciliere” (pe drumul “care nu mai poate fi oprit” - al unei UNITĂȚI GENERALE APOSTATE) etc. Încercând astfel să fie pe placul unei lumi aflate într-o alarmantă degradare, acest papă cutreieră pământul și “servește”, în spirit nonconformist, un creștinism fără norme etice (astfel, cochetând cu ideologia dominantă, papa Francisc I a “proclamat” în trecut blasfemia că Hristos “nu vrea ca Biserica să fie un model perfect”, a lăudat-o pe Francesca Prodi (autoare de cărți, pentru copii, cu conținut homosexual), a susținut mesa catolică pe plaja Copacabana, a afirmat că și ateii sunt mântuiți etc.)!

Păi, dacă și ateii sunt mântuiți, iar corupția nu este nici ea un impediment de a ajunge în Rai, pentru ce S-a întrupat și ne-a învățat Domnul nostru Iisus Hristos?

Lasă un comentariu