EMINESCU, ÎNTRE GENERAȚII

Distribuie pe:

Liga Pensionarilor Târgu-Mureș, a organizat joi, 13 iunie 2019, omagierea poetului nepereche Mihai Eminescu, la 130 de ani de la trecerea lui în nemurire, așa cum, vizionar, s-a autodefinit poetul “Ci eu în lumea mea mă simt /nemuritor și rece”.

Au fost invitați elevi din clasa I de la Gimnaziul Nicolae Bălcescu din Târgu-Mureș, conduși de prof. înv. Alexandra Marian și însoțiți de părinți, dar și pensionari-bunici, președinți și vicepreședinți ai unor ONG-uri: Liga Scriitorilor Mureșeni, Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”, Chindeanca, Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi și personalități culturale mureșene, iubitori de poezie.

Poezia “Eminescu” de Grigore Vieru, cântată de Ion Aldea și Doina Teodorovici (înregistrare), la începutul activității, a introdus auditoriul în atmosfera eminesciană, transpunându-l în universul său liric.

Cuvântul de omagiere a poetului a fost rostit de Mircea Dorin Istrate, printr-un eseu deosebit de sensibil în formă și conținut. A urmat, în aceeași tonalitate, programul copiilor, cu o succintă prezentare a vieții și activității poetului și recitări din creația eminesciană în limba română și franceză, individuale, în duete vocale și cântece pe versurile lui Eminescu, toate foarte apreciate de audiență. Grupul micilor școlari (Patricia Nască, Ungur Denis, Ciugudean Sebastian, Osz Andreea, Pavel Toma, Daria Rusu, Sorana Graur) a fost răsplătit cu aplauze, pachete cu dulciuri din partea organizatorilor, câte o plachetă cu “Luceafărul”, felicitări, iar domnișoara învățătoare cu o Diplomă Aniversară.

Grupul vocal al Ligii Pensionarilor Târgu-Mureș a cântat câteva bucăți corale pe versurile poetului, în alternanță cu audierea unor recitări și cântece interpretate de actori cunoscuți, soliști de muzică ușoară și de operă din lirica eminesciană.

Doamna cercetător Mariana Ploeșteanu și domul prof. Gheorghe Nistor ne-au reamintit de trecerea poetului, în drumul său spre Blaj, prin zona noastră, locuri, întâmplări, oamenii întâlniți în cale.

Doamna Floarea Perțe ne-a prezentat o parte din volumele omagiale scoase de Academie și diverse edituri cunoscute și critici de valoare.

Ileana Ludușan, profesoară ce predă limba română în Italia, ne-a impresionat recitând câteva din cunoscutele poezii ale eminescului, traduse în limba italiană și ne-a cântat melodia “La mijloc de codru des”. Poeții dr. Dorian Marcoci, Ana Chindea și Istrate Dorin au citit creații proprii, care îl omagiau pe Mihai Eminescu.

În încheiere, am audiat aprecierea antologică a lui Eminescu ca “sfântul preacurat al ghiersului românesc”, de către Tudor Arghezi și am cântat împreună “Mai am un singur dor”.

Se pare că a fost o idee inspirată de a-l comemora astfel pe Eminescu, stând față în față două generații, copii și vârstnici, amândouă iubind poezia genialului Eminescu, nemuritului care, de acolo, din înălțimile cerești, adevărat Luceafăr, din strălumina poeziei sale, ne emoționează și ne mai alină încă sufletele în această mincinoasă vreme în care trăim.

Lasă un comentariu