“Klaus Iohannis a dirijat ampla operațiune de transformare a unei vizite de stat într-o vizită de misionariat. Ați văzut pe undeva vreun bombănit TeFeList, vreun scâncet? Ați văzut vreun USR-ist protestând? (...) Să ne imaginăm că venea patriarhul Rusiei în țara noastră. Ar fi beneficiat el de atâtea facilități în privința misionariatului ortodox? Firește că nu! Patriarhul Rusiei ar fi venit dinspre Răsărit, unde nu mai sunt stăpânii României. Papa Francisc a venit dinspre Vest. Și tot ce vine dinspre Vest este primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm” (Ion Cristoiu, ziarist, Evenimentul zilei).
Intenționând să dea Europei o altă înfățișare ideologică, așa cum a făcut și papa Ioan Paul al II-lea în 1999, actualul papă globalist Francisc I a reușit, cu complicitatea unei clase politice românești (în frunte cu președintele-dezbinator Iohannis), care s-a făcut “preș” în fața sa, să transforme o obișnuită vizită de stat în România (cum ne anunța, la 30 mai, Administrația Prezidențială) într-un... eveniment istoric “excepțional” (pastoralo-ecumenist)!
Astfel, papei i s-a oferit încă o dată ocazia, ca într-o “baie de mulțime familiarizantă”, să atragă (și) România în planul antihristic al “înghițirii” lumii ortodoxe, să încerce reunificarea creștinătății prin suprapunerea dogmatică a Vaticanului peste “a doua Romă” (Constantinopol) și “a treia Romă” (Rusia), să se prevaleze de calitatea de misionar catolic (nu de aceea de șef de stat) pentru a ne supune unui prozeletism național fără precedent în istoria contemporană, să îi ofere ocazia președintelui-globalist Iohannis - în contextul linșării oamenilor politici și a prăbușirii graduale a statelor naționale - să dea o lovitură de imagine în scopul realegerii sale ca președinte de Stat!
Din păcate, încă o dată, s-a constatat cum, parcă necunoscând Istoria religioasă a Transilvaniei decât în ultimul său secol, papa Francisc I a folosit cuvinte viclene, în cele 3 zile în care catolicismul a devenit “religie de stat” în România ortodoxă, ca să poată să “beatifice” pe unii, uitându-i pe alții, în sensul sugerării că Biserica Ortodoxă Română ar fi colaborat cu comuniștii, aceia care i-au “martirizat”, condamnându-i la închisoare, pe cei 7 “episcopi” greco-catolici “uciși din ură față de credință” (...), care au preferat moarte în locul trădării credinței” (între 1950-1970)! Ar fi cazul să ne punem însă o întrebare legitimă, mai ales că papa și-a cerut iertare de la țigani și nu de la românii persecutați ai Transilvaniei, cum de acesta nu a amintit nimic despre faptul că Roma catolică, aceea care i-a împilat pe românii ortodocși din Transilvania pentru mai bine de 300 de ani, ne-a dezbinat și forțat ca, trecând la uniație, o mică parte dintre români să își trădeze, în schimbul promisiunii unui “pumn de galbeni” (și în contextul unor ravagii ale imperialismului catolic în Transilvania și a nenumărate acte de martirizare), Neamul și Ortodoxia! Cu alte cuvinte, papa Francisc I i-a proclamat ca “martiri” pe urmașii siluitorilor poporului nostru, așa încât se poate spune că, la 1948, urmașii celor ce ne-au chinuit și ucis strămoșii aveau să fie pedepsiți, la rândul lor, de niște comuniști-atei care, într-un anume fel, i-au sancționat pe trădătorii Bisericii Ortodoxe și ai Țării!
În fine, nu ar trebui pe nimeni să mire că, în “spatele” vorbelor “mieroase” ale papei Francisc I se ascunde de fapt capcana încercării pe față de a greco-catoliciza România ortodoxă, de a ne determina să ne dezicem de credința strămoșilor și de a detașa Transilvania de România! Și încă ceva: presa română nu a “suflat” o vorbă despre faptul că, înainte cu o săptămână de a veni în România, acest papă a “deschis Drumul” răstălmăcirii textului biblic, în sensul de a-și fi permis să modifice felul în care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să rostim Rugăciunea Domnească (“Tatăl Nostru”)! Dacă s-ar fi știut aceasta, nu ar fi fost deloc exclus ca să se audă în stradă, scandându-se, lozinca “Piei, satană!”...
