CÂTEVA ÎNȚELEPCIUNI OMENEȘTI ȘI CREȘTINEȘTI (I)

- Dintre multele altele câte sunt pe această lume ca nelumea. “Oricine dă de mâncare unei mulțimi sărace crede că este important să se arate, să fie lăudat, să fie amintit dinaintea celor ce s-au săturat”.

- Și o întâmplare adevărat de adevărată. După ani mulți de pribegie și înavuțire prin lumea largă, strănepotul unui fost emigrant român, tare înstărit în Ditroitul american super industrializat, vine și se stabilește definitiv în satul transilvan și sibian al strămoșilor săi. Undeva, nu departe de streașina împădurită și mereu înzăpezită a Munților Făgăraș și a Văii Oltului. Curând, însă, avea să se convingă că mai mult de 50 de familii sărace și cu mulți copii analfabeți au nevoie cel puțin de ajutor material. Ca urmare, împreună cu preotul, primarul și cu asistentul social al comunei respective hotărăsc să servească o cină gratuită în cinstea celor nevoiași. Și când totul părea a se fi terminat cu bine și cu multe mulțumiri, românul-americanizat împarte capului fiecărei familii câte un plic cu contravaloarea în lei a 200 de dolari, spunându-le: “Veți primi acești bani în fiecare lună, însă cu câteva condiții: lucrarea propriilor voastre grădini legumicole și pământuri de pe hotar, creșterea măcar a unei capre cu lapte, trimiterea copiilor voștri la grădinița și școala gratuită din sat, repararea și zugrăvirea caselor voastre și măturarea curților. Într-un cuvânt: să fiți oameni cinstiți și harnici. Cine nu face ce am hotărât, nu primește plicul”. De atunci și până mai zilele trecute, vreme de cincisprezece ani, totul a mers precum s-a stabilit. Cu toate că prin oficierea unor sfinte căsătorii și botezuri numărul beneficiarilor aproape s-a triplat. Ca urmare, acel plic s-a subțiat dintr-o dată la valoarea de numai 100 de dolari. Nemuțumiții trimit o delegație la casa din sat a binefăcătorului lor pentru a afla ce s-a întâmplat. Iar acesta le spune: “Știți, nepoții și strănepoții mei, cinci la număr, au ales să frecventeze cursurile unor înalte și costisitoare școli și facultăți americane, iar cheltuielile s-au înmulțit în mare măsură”. Auzind aceste vorbe, bulibașa rromilor prinde a spune: “Bine, bine. Înțelegem că vor să facă școli înalte, dar nu pe banii noștri!”.

- Liber ca pasărea în zbor, omul are nu numai dreptul de a merge oriunde în lume, dar și de a trece prin locurile unde în mod arbitrar îi este interzis să treacă și să se preumble.

- Dialog: - De mult nu te-am văzut! Am întrebat de tine și am aflat că ai fost tare bolnav. Ce s-a întâmplat? - Inima, bat-o vina. Ea-i beteagă. Eu, nu. S-a îngroșat o venă, iar apoi s-a înfundat. Între timp, medicii au lărgit-o și au curățat-o. Vorba vine. Acum “hornul” iar scoate fum! Și mă bucur că, din nou, inima îmi este plăcut chinuită de iubire!

- Și era acel ins un astfel de neom încât, dacă îi deveneai doar antipatic, darămite dușman, puteai să îți scrii singur testamentul. Ba mai mult, era capabil să ți-l dicteze cuvânt cu cuvânt, nefăcând niciun secret din dușmănia și ura lui.

- Când ziua, în amiaza mare, privim numeroasele grupulețe de pensionari din piețele centrale și din parcurile unor mari orașe ale țării, stând la povești, sau jucând șah, table și cărți, atunci suntem tentați să spunem că România îmbătrânește, iar dacă seara ascultăm comentariile radiourilor și privim imaginile ecranelor televizoarelor spunem că România se prostește.

- Să nu invidiem nicicând soarta omului. Sunt inși și inse care cumulează la un loc mai multe năravuri, care sunt doar aparent identice. Astfel că, din prăsilă și născare, pot fi: răutăcioși, dușmănoși și certăreți, iar din obișnuință: invidioși, hoți, mișei, ticăloși, mincinoși, lacomi, avari, zgârciți, cămătari și nesătui. Ceea ce înseamnă că sunt nu numai adevărații prizionieri ai răutăților, dar și ai banilor. Iar de-i întrebi, cumva, de ce sunt așa de strâmb croiți, în cel mai fericit caz îți vor spune că în viață omul este urmărit deopotrivă de noroc, de nenoroc și de ghinion. Notă: Mă gândesc cât de anapoda spun acești neoameni niște adevăruri de netăgăduit!

- Despre un om de mare omenie și în vârstă înaintată se poate spune că a absolvit așa-zisa “Academie a Experienței de Viață”.

- Mergând pe același drum drept și greu al căsniciei, cei doi soți s-au iubit și sprijinit reciproc până la capătul vieții, iar când le-a venit vremea, bunii lor copii și nepoți i-au “culcat” în același mormânt din cimitirul bisericii din sat.

- După o vreme, plăcutele amintiri din anii copilăriei le deșertăm într-un fel de trăistuță imaginară, plină cu povești de tot felul. Și o purtăm pe umerii noștri până la adânci bătrânețe. Totul e să avem grijă să o lăsăm moștenire copiilor care ne poartă și numele, și talentul, și perseverența, și omenia și bunul simț. Iar ei, copiilor lor!

- Cititorule, gânditutea-i vreodată că “înnegrind” pe unul și pe altul cu tot soiul de acuzații, cu minciuni și cuvinte urâte, nu faci altceva decât să te murdărești singur?!

- Zaharia Stancu (1902-1974) era nu numai un talentat prozator și un redutabil gazetar, ci și un foarte inspirat poet. Câteva exemple: “Eu am crescut cu macii și stugurii pe câmp/și mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape, rouă”; “De când oamenii umblă pe lună / îngerii nu mai vor să zboare”.

 

Lasă un comentariu