CONVORBIRI LA CUVÂNTUL LIBER - UN SCURT RAPORT DE MANDAT...

Distribuie pe:

Interlocutor: prof. Cristiana Chira, fost director la Casa Corpului Didactic Mureș

- Ați încheiat, recent, mandatul la conducerea Casei Corpului Didactic Mureș. Ce activități ați inițiat, implementat și coordonat?

- Ca director al Casei Corpului Didactic Mureș, în perioada 29 mai 2015 - 28 mai 2019, am inițiat, implementat și coordonat 12 programe de formare acreditate; peste 3.500 de cadre didactice certificate în programe acreditate; peste 1.000 de cadre didactice participante la programe de formare avizate MEN. Printre activități metodice, științifice și culturale pot fi amintite, în anul școlar 2016-2017, dezbaterea județeană ,,Profesionalism, eficiență și eficacitate în formarea continuă a cadrelor didactice”, cu participarea a 55 formatori județeni. Anual, am organizat conferința națională ,,Creativitate și inovație în educație”, unde au participat 257 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, universitar, personal didactic auxiliar. De asemenea, trei volume ale conferinței au fost publicate cu ISBN.

- Proiecte?

- Printre proiecte se numără vizita de studiu “Promoting entrepreneurial skills through formal and non-formal activities”, Programul Erasmus Plus. - 10 participanți din șapte țări europene, activitate finanțată de ANPCDEFP, buget 40.000 lei; “Skills for work opportunities in eno-gastronomy and tourism” - SWOT, 2017-1-RO01-KA202-037308, Programul Erasmus Plus, Parteneriate strategice KA2, parteneri: XANO Channel - Valencia, APPIS - Porto, Emphasys Centre - Nicosia, PIXEL - Florența, CIA - Florența, Zinev Art Tehnologies - Sofia. Perioada de implementare 1 septembrie 2017 - 31 august 2019, cu un buget de 154.400 de euro; “Profesori dedicați - copii educați”, POCU/73/6/6/106915, CCD Mureș - coordonator, ISJ Mureș - Partener Școli asociate: CSEI nr. 2, Tg.-Mureș, CSEI nr. 3, Reghin, Școala Gimnazială Apold, Școala Gimnazială Fărăgău, Școala Gimnazială Viișoara; Perioada de implementare: 11 aprilie 2018 - 10 octombrie 2020, cu un buget aproximativ de 1.600.000 de lei; “PROFi - profesori inovatori” POCU/73/6/6/107673. Beneficiar: Great People Inside Brașov și partener: Casa Corpului Didactic Mureș. Școli asociate au fost Școala Gimnazială Bahnea, Școala Gimnazială Beica, Școala Gimnazială Bichiș, Școala Gimnazială Ghindari, Școala Gimnazială Glodeni, Școala Gimnazială Vețca, iar perioada de implementare: 16 mai 2018 - 10 octombrie 2020, iar bugetul de aproximativ 1.900.000 lei. În acest an școlar, în luna martie, am depus trei cereri de finanțare în cadrul Erasmus Plus, unul în calitate de coordonator și două ca partener.

- Ați coordonat și o serie de activități naționale și internaționale, în parteneriat?

- Festivalul-concurs ,,CDIdei în cărți” și Simpozionul național ,,Activitatea didactică prin exemple de bună practică”, ambele acțiuni având promotor Casa Corpului Didactic Sibiu, au fost derulate în parteneriat. La fel și conferința “Experiențe didactice în context multicultural”, promotor Liceul Teoretic ,,Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș. Totodată, Casa Corpului Didactic Mureș a organizat și dezbaterea internațională “Schimb de bune practici în managementul școlar”, la care invitat a fost directorul BERUFSBILDENDE SCHULEN Verden, Germania.

Toate acestea sunt doar câteva din acțiunile complexe derulate zi de zi în Casa Corpului Didactic Mureș, și, bineînțeles, nu mai amintesc și de activitatea managerială pe care am desfășurat-o permanent. Având în vedere cele prezentate mai sus, sper că nu mi-am dezamăgit colegii profesori în această perioadă, le mulțumesc în același timp pentru că au participat activ la toate activitățile derulate de Casa Corpului Didactic Mureș.

 

Lasă un comentariu