“LUCRURI SIMPLE”

Distribuie pe:

Expoziția de pictură “Lucruri simple” a artistei Norica Veșcă-Popescu este găzduită de Institutul Cultural Român, în perioada 12-23 Iunie 2019. Vernisajul a avut loc joi, 20 iunie, iar prezentarea a fost făcută de Doina Ișfănoni - cercetător, etnolog, istoric de artă.

Artista Norica Veșcă-Popescu propune tablouri prin care vizitatorul este invitat să descopere, discret inserate, simboluri etnice românești: “Creez cu fiecare expoziție un spațiu de meditație: acum este unul dedicat tradiționalului, identității culturale românești. Îi invit pe privitori să se regăsească sau să rememoreze bucățele din copilăria de la sat, într-un obiect dintre cele expuse de mine, în culori. Privirea alunecă peste buchete de levănțică, maci, regina nopții, un buchet de gălbenele într-o cană de email, mereu cu smalțul sărit, flori pe care fetele le adunau vara de pe câmpuri. Pisici leneșe ce dorm la soare, în atmosfera satului. Personaje din poveștile românești, Ilene-Cosânzene, domnițe gătite, cu părul în vânt, stilizate, veșminte simple, IA românească, ornamente din arta populară. Și începi să te așezi, lin, printre LUCRURILE SIMPLE din tablourile mele”.

Norica Veșcă-Popescu este profesor de arte plastice, absolventă a Universității de Arte din București, la clasa de pictură condusă de prof. Ștefan Câlția, promoția 2000. Este membru UAP cu expoziții personale realizate în țară, participări la expoziții de grup în străinătate (Italia, Grecia, Franța) și prezentă la saloane anuale de pictură, târguri de arte vizuale, beneficiară a unor burse de studii guvernamentale în Grecia și în Egipt. Artista a realizat costume și decoruri pentru filme (“Les Rois Maudits”, “Perfume. The story of a murderer”, “Modigliani”), având colaborări în trecut cu parteneri precum Castel Film, Media-Pro, Dada, Neico, Tempo, Muzeul Țăranului Român, dar și proiecte de amenajări interioare, pictură murală, pentru spații dedicate activităților pentru copii sau design vestimentar.

 

Lasă un comentariu