Nu știu, stimați cititori, dacă voi putea acoperi problematica pe care doresc să o evidențiez prin acest titlu sugestiv al articolului, mânat de intrigă și indignare, păstrându-mă în limitele obiectivității profesionale, deoarece ceea ce se ascunde în spatele acestei realități sociale, decupate din acest colț de țară, dincolo de acest caz care a inflamat și indignat o întreagă țară, evidențiază o simptomatologie a unei societăți cancerizate sub raport instituțional și moral. O societate care este macerată de acest cancer care se numește corupție, incompetență și imoralitate, aceștia, dar nu numai, fiind cei mai importanți vectori distructivi ai societății românești postdecembriste. A fost necesar (se pot pune ghilimelele de rigoare, pentru a reitera binecunoscuta expresie, care nu mai presupune alt comentariu) să se spargă “ulciorul” care, așa cum spune acea vorbă înțeleaptă românească, nu merge de multe ori la apă fără să se spargă, cum și butoiul de pulbere să explodeze, sau și mai evident, cum buboiul copt ajunge să se spargă! În cazul analogiei făcute, este suficient o “singură dată” să meargă la izvor și să se spargă (nu se știe din ce cauză, ipotetic fiind mai multe), pe când în societate, așa cum s-a întâmplat și în acest caz, nici pe departe singular și particularizat, este nevoie de “victime colaterale” pentru ca acest buboi social să se spargă și să se purifice de tot ceea ce creează acea miazmă rău mirositoare și greu de suportat de cei din preajma sa, adică de cei care cad victime acestui sistem social corupt, aflat în plin proces de putrefacție socială și morală. Putem asocia în acest context cioburile ulciorului cu societatea românească divizată și carențată, marcată de ură și dezbinare, care nu se mai poate reface, ceea ce necesită înlocuirea din temelii a actualului sistem corupt, aflat în stadiu de putrefacție rău mirositoare.
Nu voi relata ceea ce ați văzut și pentru care ne-am indignat și intrigat cu toții, stimați cititori. Mai important este să analizăm din punct de vedere sociologic care sunt cauzele care au arătat vârful aisbergului prin acest caz, deloc singular. În mod evident, dacă societatea românească ar fi armonioasă, fără această polarizare socială între cei foarte bogați și cei foarte săraci, nu existau premizele obiective pentru a se ajunge aici. Aceasta, la rândul său, în afară de orice, presupune spirit creștin, cultură, prin care s-ar putea promova o relativă egalitate socială, compasiune și empatie, după cum dau dovadă cei mai mulți cetățeni din această urbe necunoscută și din întreaga țară, nelegiuirea de la Baia de Aramă reprezentând, după cum avertizam prin chiar titlul articolului, un sindrom național al dezumanizării prin intermediul puterii și a banilor. În al doilea rând, și cel mai important, constă în sistemul interinstituționalizat de tip mafiot, în fața căruia cetățeanul de rând s-ar părea că nu reprezintă nimic, nici măcar un simplu pion pe tabla de șah a puterii. Ceea ce este fals, întrucât puterea este deasupra indivizilor, oricât s-ar crede de invincibili purtătorii aceștia. Așa cum s-a putut observa, cea mai mare putere este cea manifestată prin intermedul Providenței, nefiind deținută de cei care se cred infailibili în fața puterii divine. Nu mă hazardez în ceea ce spun, consider drept argumente faptele - comportamentul disperat a acelei procuroare!, lipsită de orice tact psihologic și probitate profesională, care a ignorat tot ceea ce încorporează și definește noțiunea de om și credință în Dumnezeu. Credeți, stimați cititori, că în mod întâmplător sau din exces de zel s-a comportat atât de inuman această funcționară a sistemului?! Evident că nu!, cauzele sunt cu mult mai subterane și mai greu de dovedit în cadrul acestui sistem mafiot al adopțiilor, pe prim-plan situându-se mentalitatea arivistă și fariseismul celor care se cred dumnezeii prezentului, lipsiți de orice scrupul moral creștin.
Pe lângă minciuna și tendința de manipulare a opiniei publice, care nu este opacă în fața evidenței, iese la lumină mentalitatea acestei categorii, și mi-aș permite să spun, cu orice risc, a acestei profesii de juriști și de politicieni care a ajuns la un prag al puterii în România fără limite. O mentalitate bazată pe puterea banului și a influenței, care ignoră orice este uman - afectiv și moral! Se poate observa acest lucru, din și prin ignoranța sentimentelor acestor funcționari ai “statului de drept”, dornici de “binele” copilului maltratat și schingiuit sufletește, care am putea deveni, sau chiar unii dintre noi am devenit, oricare dintre noi. Ceea ce îi motiva pe acești falși binevoitori ai victimei în cauză sau de ce spirit creștin sunt animați, este ușor de înțeles prin comportamentul lor inuman. De spirit creștin dau dovadă cei care sunt mâhniți de ceea ce li se întâmplă semenilor, și nu fariseilor de la orice nivel instituțional, care au ascuns sub preș gunoiul care a intrat în stare de putrefacție, infestând societatea românească. Nu în ultimă instanță, de spirit creștin dau dovadă cei care susțin morala creștină, și nu cei care favorizează influența satanică prin intermediul banilor și mai ales a intereselor personale și de grup, adică cei care pun pe prim-plan interesele și confortul material și nu cel afectiv și moral-creștin.
Ceea ce s-a întâmplat în acea urbe necunoscută până acum celor mai mulți, nu este o simplă “întâmplare”, ci o necesitate prin care este evidențiată întreaga simptomatologie a maladiei sociale din România postdecembristă, care nu se diferențiază cu nimic față de o junglă africană, unde domină cei puternici. Nimic mai mult decât atât! Acesta este purul adevăr, în fața căruia cei mulți suntem neputincioși, fiind dominați de această caracatiță inexpugnabilă a puterii și a banilor, sprijinită din păcate de acest miraj al puterii, care cu cât este mai mare și neîngrădită, cu atât corupe mai mult!, și cu cât sunt mai multe legi, cu atât statul devine mai corupt, după cum spune Lord Acton, autorul acestor axiome ale puterii.
