Patriotismul este dreptul cel mai scump și cea mai săracă datorie a fiecărui român. Retrezirea conștiinței naționale se impune cu necesitate, acum, când fără nicio excepție, cei care prin conjuncturi generate de această democrație nefirească, ori ceea ce este numită democrație au ajuns să ne controleze și să ne determine destinul. Am spus “ceea ce numim democrație” - pentru că este departe de ideea lui Platon despre această formă socială de organizare.(Oricum, grecii au renunțat la acest sistem social după aproape 200 de ani de experiență - fiind declarat ca generator de corupție). Excepționalul Petre Țuțea definea democrația ca sistem fără criterii de selecție a valorilor umane și ca un rai al tupeiștilor.
Politic, naționalismul este reprezentantul centrului conservator al tradițiilor și valorilor naționale, situându-se între stânga socialistă și dreapta capitalistă, respectiv liberală și creștin-democrată. Curentul naționalist a răsturnat monarhiile parazite și anacronice și a înlăturat dictatura partidelor internaționaliste. Asistăm, actualmente, în Europa așa-zis unită și democrată, dar și în lume, la un reviriment al naționalismului, ca reacție a radicalizărilor socialist-liberale. Trump a câștigat președinția SUA prin discursul naționalist, Marea Britanie, prin brexit, își manifestă atitudinea naționalistă, comportamentul (ne)european al Germaniei, Franței, Olandei evidențiază chiar un exclusivism naționalist. Să nu mai vorbim de Ungaria cu al ei xenofobism și iredentism-extremist naționalist șovin.
“Iară noi, noi epigonii”?, adică puterile politice care au guvernat până în acest moment ȚARA, ce facem? Tăcem. Dar “qui tacit , non negat”- cine tace nu neagă. Este o tăcere a trădării naționale. Interesele politice, de grup, primează în fața interesului național. Până când? Politicieni de seamă, oameni de valoare, români cinstiți, patrioți, asistă blazați la procesul de ștergere a identității naționale. Suntem disipați, împrăștiați în neantul distructiv antiromânesc. Trebuie să înțelegem că ceea ce ne desparte este infim mai puțin important decât ceea ce ne unește. Dar ce ne desparte? NUMAI CHESTIUNI DE SEMANTICĂ. Numai elemente de sens și interpretare a cuvintelor și ideilor, scopul și finalitatea lor fiind aceleași. Și atunci? Nu putem trece peste aceste chestiuni de formă? Să ne unim sub același STEAG?
Românul nu a îngenunchiat decât în fața lui Dumnezeu. Suntem primul popor creștin-ortodox, de neam apostolic. ANDREI - apostolul lupilor, a găsit pământ fertil și suflete deschise către învățăturile Mântuitorului Iisus. Nu suntem împotriva nimănui în condițiile în care mulți sunt împotriva noastră. Eroismul și jertfa caracterizează românul la ceasuri de cumpănă, atunci când îmbrăcat în uniformă de oștean a jurat cu mâna pe DRAPEL să-și apere ȚARA chiar cu prețul vieții.
Iată ce spun versurile găsite în ranița unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură,
“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”
Din nefericire va trebui să amânăm “sine die” praznicul. Soldații români, țărani “din câmp, de-acasă de la plug”, eroi neștiuți ai noștri ne transmit și prin versurile genialului A. Păunescu ca ei “au murit o dată pentru ȚARĂ/Dar dacă drama ei ne va chema/Putem să înviem a doua oară/Să mai murim o dată pentru Ea.”
Copiii nu își iubesc mama pe părți anatomice, ci o iubesc în integralitatea ei, în sacralitatea sa sublimă, ca dătătoare de viață. Nu ne putem iubi ȚARA din perspective subiective, cum nu putem să cântărim nivelul de afinitate prin termeni de comparație.
Românii au, în parcursul istoric, câteva repere definitorii de apărat, respectiv Credința în Dumnezeu, Țara și Familia. Viziunea națională, tradițională este mai importantă decât însăși libertatea. Chiar dacă factorii istorici, într-un moment nefast, în evoluția unui popor determină pierderea libertății, ulterior aceasta poate fi recucerită. Națiunea o dată distrusă, este iremediabil dispărută. Ca români, ne revendicăm din aceiași strămoși, aceiași istorie, aceeași limbă, aceeași cultură, fapt ce impune loialitate și afecțiune din partea fiecărui individ. Pierderea acestor valori presupune dispariția noastră ca neam, ca români. Ceea ce ne unește este valoric mai important, vital chiar, decât ceea ce ne desparte.
STEAGUL, DRAPELUL simbolul ONOAREI și DEMNITĂȚII noastre de ROMÂNI.
Întru amintirea milioanelor de jertfelnici DOROBANȚI-EROI români, să nu uităm să cinstim STEAGUL.
