IERBURILE SUNT MAI ZVELTE DECÂT FLORILE

Distribuie pe:

După ploile de vară de care am avut parte până acum, și se pare că nu le vom duce dorul nici în perioada următoare, ne vine lesne de observat și de înțeles că ierburile sunt mult mai zvelte decât florile, fiindcă ele cresc mai vertiginos. Dacă e să ne referim la spațiile ce se află în jurul blocurilor, în caz că “frizerii” spațiilor verzi nu vor veni să tundă iarba, blocurile vor fi năpădite și apoi acoperite de buruieni. Imaginile au fost luate din jurul blocurilor de pe străzile Semănătorilor nr.4 și Tudor Vladimirescu nr.61-63-65. Intersecția străzii Semănătorilor cu strada Tudor Vladimirescu își are specificul ei. Nu se poate vorbi în egală măsură și de farmec, deoarece, pe lângă trotuarul foarte degradat avem și o gură de canal înfundată peste măsură. Să nu mire pe nimeni din ce motive băltește apa pe timp de ploaie... Avem și o veste bună. În cursul zilei de ieri, iarba a fost tunsă.

PE STRADA BUJORULUI

Strada Bujorului este cea care intersectează, la capete, străzile Avram Iancu și Victor Babeș. Ineditul ei constă, în primul rând, în faptul că diferența de nivel, tot la cele două capete, este considerabilă și se urcă o pantă foarte înclinată. Să mai adăugăm și faptul că este strada din spatele cimitirului de pe strada Mitropolit Andrei Șaguna. Singurul trotuar al străzii, pe segmentul de la intersecția cu strada Cibinului și strada Azuga, este doar pe latura dinspre case, dar este alarmant de degradat. Să precizăm că străzile învecinate au fost de curând modernizate și asfaltate.

Strada Bujorului a fost omisă de la aceste lucrări, deoarece pavajul este din piatră cubică, construcție de drum ce se pretează mai bine la specificul străzii, dar cel puțin un trotuar reconstruit ar fi meritat locuitorii din acea stradă...

Lasă un comentariu