“Cu mine e gata Nicolae. Ce va veni numai UNUL poate ști. Toate sunt în ordine; avețî-vă bine, nu vă sfădiți.”
Cine a fost Andrei Șaguna? Strămoșii săi, alături de alte mii de macedoromâni, își părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei. Andrei Șaguna s-a născut în acest oraș, la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Șaguna.
După moartea lui Andrei Șaguna s-a scris mereu despre multiplele aspecte ale activității sale, mai cu seamă despre cele bisericești, culturale și național-politice. Cel mai apropiat om al său, episcopul Nicolae Popea, scria despre el: “...Avea o minte foarte ageră; cuprindea lucrurile la moment; de multe ori nici nu-l asculta pe om până la sfârșit, că-l întrerupea cu vorbele: «Te pricep!» Judecata-i era clară, matură, serioasă în toate lucrările, fără deosebire, încât părerea lui avea mare trecere la bărbați, ca și la locurile cele mai înalte. Memoria lui era extraordinară. Își aducea aminte de cele mai îndepărtate timpuri, de întâmplări care se petrecuseră de mult, istorisindu-le ca și cum ar fi fost din timpul cel mai apropiat. Adeseori cerea acte vechi oficioase din arhivă, spunându-le numărul și, de multe ori, chiar data lor. (...)
Șaguna era omul care știa să se adapteze situațiilor și posibilităților. În biserică, era omul bisericii; după chemarea sa monahală era călugăr, după cea arhierească era arhiereu; în societate era om de lume, în politică era om de stat.” Despre el, ministrul Eötvös József a afirmat: “Șaguna are minte cât o jumătate de țară”.
În 1904, Nicolae Iorga făcea o constatare impresionantă: “Puține nume sunt așa de populare în Ardealul românesc, ca al lui Andrei Șaguna. Chipul lui, cu ochii strălucitori și larga barbă răsfirată e în mintea tuturora și-n conștiința generală a intrat faptul definitiv că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni și un îndreptător al vremurilor...”
Eötvös József scria despre prietenul său: “Șaguna nu a murit ca să înceteze a trăi, ci a murit ca să trăiască mai glorios, să trăiască în veci.”
Descendent al macedoromânilor din preajma Moscopolei, Andrei Șaguna a fost un om providențial, diplomat și negociator fără pereche în istoria Transilvaniei. A fost conștient de chemarea sa, cuvântarea rostită la Karlovicz, cu ocazia instalării sale ca episcop, nu lasă nicio urmă de îndoială în această privință. În clipa solemnă a învestirii, el declară în fața tuturora: “Tu, Doamne, știi că spre scopul meu a alerga doresc: pre românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept și în voe către tot ce-i adevărat, plăcut și bun să-i trag”.
El și-a urmărit scopul propus, cu luciditate, perseverență și pricepere deosebită. Activitatea sa în istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania și Ungaria e una de temelie.
