“AICEA, PRINTRE ARDELENI, MĂ SIMT ACASĂ”

Distribuie pe:

Ardealul nu este doar al maghiarilor de aici!

Ardealul nu este o țară independentă, de sine stătătoare!

Ardealul este parte integrantă a teritoriului indivizibil al României!

Această realitate istorică exprimată în titlul articolului meu este cunoscută de orice tânăr din România, indiferent de naționalitatea sa, care a terminat măcar școala elementară. Adică știe foarte bine că în Ardeal trăiesc nu numai maghiari, ci marea majoritate a locuitorilor este alcătuită de cetățeni de naționalitate română. La fel de bine știe că Ardealul nu este o țară independentă, de sine stătătoare, ci aparține în mod inseparabil de acea patrie comună în care el, părinții și prietenii săi trăiesc și muncesc și care în întreaga lume este cunoscută sub numele de România.

Pare-se însă că toate acestea nu-s cunoscute de președintele Partidului Național Maghiar din Transilvania, László Tõkés, și de conducerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania, înființat “sub protectoratul” lui Tõkés. De fapt, sunt ultracunoscute atât Tõkés, cât și de conducerea noului partid maghiar, dar cu obstinație nu vor să știe de acest fapt istoric cunoscut pretutindeni în Europa. Așa cum nu vor să recunoască, dimpreună cu marii maghiarotarzi, nici faptul că, în privința unirii Ardealului cu România, o decizie justă a fost luată, de timp și de istorie, la Marea Adunare de la Alba Iulia.

László Tõkés, ca vicepreședinte al Parlamentului European, Csaba Sógor, ca europarlamentar, precum și colegii lor lideri au proclamat sărbătoarea națională a patriei noastre, România - din cauza viziunilor istorice deformate - drept “zi de doliu istoric” a maghiarilor. După toate acestea - consecvenți în comportamentul lor antiromânesc - László Tõkés și liderii Partidului Popular Maghiar din Transilvania își promovează politica concentrată asupra acestui comportament, de parcă Ardealul ar fi în prezent un stat independent și de sine stătător.

Cel ce citește cu atenție textul discursurilor publicate în ediția din 5 decembrie 2011, a cotidianului clujean de limbă maghiară “Erdélyi Napló”, mai concret discursul europarlamentarului László Tõkés și al președintelui Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Tibor T. Toró, precum și alocuțiunile rostite pe 9 decembrie, anul trecut, la Târgu-Mureș, la ședința constitutivă a acestui partid, va putea constata cu consternare acea izbitoare provocare, care se referă la Ardeal, la ardelenism, la conceptul arhicunoscut “transilvanism”, de parcă acesta n-ar avea nicio legătură cu România democratică de azi, de parcă locuitorii majoritari ai Ardealului nu ar fi românii, de parcă în Ardeal ar trăi numai maghiari, de parcă tradițiile progresiste ale Ardealului ar aparține exclusiv doar dimensiunii spirituale maghiare. Nu se poate aștepta o atitudine loială față de România, un sentiment de maghiar din România, cu spirit european, de la acei lideri politici maghiari care pretutindeni în lume propagă defăimarea iredentistă, potrivit căreia, 1 Decembrie, Ziua Națională a României “înseamnă pentru maghiari o zi de doliu istoric”, de la cei care nu vor să recunoască - precum dictatorul Ungariei în perioada interbelică, fascistul Miklós Horthy - îndreptățirea actului istoric înfăptuit la Marea Adunare de la Alba Iulia. Cunoscând toate aceste fapte, este pur și simplu incredibil - din păcate, real însă - că în România de azi, într-o țară membră a UE, cu știința celor mai importante foruri centrale ale democrației constituționale - Parlament, Președinție, Guvern -, după 22 de ani de la revoluția din decembrie 1989, un partid maghiar de natură etnică, recent înregistrat la tribunal, să lanseze un program politic care ignoră, în definitiv, teritoriul indivizibil și unitar al României, actuala sa structură administrativă, și desprinde Ardealul din contextul său determinat de faptele istorice - din viața României.

Chiar și subtitlul extras din textul discursului lui László Tõkés, publicat în ziarul “Erdélyi Napló”, este o mărturie a acestei viziuni istorice deformate, a acestei uneltiri politice perfide. Iată amintitul subtitlu: “Ultima șansă de reabilitare a Țării Ardealului”. Despre ce fel de “ultimă șansă” și despre “ce fel de reabilitare a Țării Ardealului” predică László Tõkés? Doar nu își imaginează că până acum, până în momentul în care și-a înființat Partidul Popular Maghiar din Transilvania, nu a existat Ardealul? “Reabilitarea Țării Ardealului” doar nu-l așteaptă pe el și partidul său?! “Teza politică” a lui László Tõkés este fără echivoc: “În opinia sa - scrie în relatarea respectivă ziarul “Erdélyi Napló” - posibilitatea generată de schimbarea politicii naționale produse în Ungaria, în 2010 (marca Viktor Orbán) este ultima șansă pentru restabilirea națiunii maghiare și a Țării Ardealului... “Dorim să ne implicăm și noi în sistemul de cooperare națională”, a spus Tõkés, citându-l

în continuare pe Károly Kós: “Vrem să trăim, deci trebuie să muncim!” László Tõkés a mai precizat - amintește autorul articolului publicat în Erdélyi Napló - că în următoarea perioadă își va îndrepta atenția asupra activităților legate de Ardeal și nu își va mai asuma în următorul ciclu parlamentar funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

Rezultă, deci, că Tõkés are intenția “de a restabili Țara Ardealului” exclusiv prin “politica națională” a premierului ungar Viktor Orbán, ceea ce înseamnă - cunoscând pretențiile lui Viktor Orbán privind România și legate de autonomia teritorială pe bază etnică - ignorarea totală a populației române majoritare. Ce fel de politică națională vrea să realizeze în Ardeal László Tõkés, împreună cu Viktor Orbán, care nu ia în considerare nici faptul că pe întregul teritoriu al Ardealului, care este parte integrantă a României, sunt valabile toate legile în vigoare ale țării. Și nu vrea să ia în considerare nici faptul că fără voința și susținerea românilor de aici, care sunt în majoritate, nu poate avea loc niciun fel de așa-numită “reabilitare a Țării Ardealului” prin politica națională ungară.

Iar în ceea ce privește renunțarea sa la funcția de vicepreședinte al PE, ceea ce a subliniat cu atâta tărie la reuniunea de la Târgu-Mureș, atrag atenția cititorilor asupra câtorva paragrafe din articolul scris de Ervin Székely și publicat în ediția din 12 decembrie a anului trecut, a ziarului de limbă maghiară uj Magyar Szó: “Tõkes a crezut că Partidul Popular European, ba întregul executiv european ar arde de dorul de a fi reales în această înaltă funcție și nici nu s-ar pune problema să nu fie reconfirmat în funcție... Vicepreședintele a avut o atitudine deplorabilă în PE, drept pentru care n-are nicio șansă de realegere. Asta a fost motivul pentru care Tõkes a renunțat să mai candideze la postul de vicepreședinte al PE, și nu pentru că vrea să lucreze acasă, în interesul comunității maghiare”.

La reuniunea de la Târgu-Mureș, Tõkes s-a referit cu atâta entuziasm și la clasicul culturii și literaturii maghiare din Transilvania, ca la un exemplu de urmat, fără să citească un singur cuvânt - ba chiar a evitat conștient - să citeze mesajele și azi actuale - ale lui Károly Kós, și care nu au omis niciodată din conceptul de transilvanism populația română și pe sași, prietenia și solidaritatea cu poporul român. E suficient să ne referim doar la cartea sa intitulată Budai Nagy Antal sau la dramele sale în care imortalizează solidaritatea revoluționară a iobagilor, a țăranilor. Sau de ce nu și-a adus aminte de avertizarea istorică adresată prezentului a mesajului lansat de Károly Kós:

“De-a lungul istoriei noastre am fost împreună cu românii, cu sașii. Noi, de la sine, n-am fi avut niciodată nicio problemă unii cu alții. Prietenia este condiția, un lucru firesc al existenței și al dezvoltării”.

Recunosc, din partea mea este o întrebare retorică, László Tõkés și alții de ce n-au amintit, la reuniunea de la Târgu-Mureș, de acel aspect pe care Károly Kós îl considera drept o condiție a existenței și a dezvoltării, adică prietenia și solidaritatea frățească cu poporul român din Ardeal. Este evident că acest “lucru firesc” - așa cum s-a exprimat Károly Kós - a fost trecut sub tăcere, în mod conștient, la acea ședință constitutivă a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, de cei care au luat cuvântul la microfon și chiar și atunci când repetau sloganul sonor al lui László Tõkés, potrivit căruia: “Ardealul să fie al ardelenilor”!, dar n-au amintit cu niciun cuvânt că, printre ardeleni, românii sunt în majoritate covârșitoare și ei, al căror număr se ridică la mai multe milioane, Ardealul nu poate fi considerat exclusiv al maghiarilor. În acest slogan de tip Tõkés - “Ardealul să fie doar al ardelenilor!” nu se amintește de cei 5-6 milioane de români de aici, ceea ce înseamnă că acest slogan cuprinde în sine, într-un mod perfid, și acea intenție iredentistă, potrivit căreia “Ardealul să nu mai aparțină României! Ardealul să nu mai aparțină unei Românii a cărei capitală este Bucureștiul!”.

La amintita reuniune de la Târgu-Mureș, președintele executiv al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, astfel s-a exprimat privind programul partidului: “Calea regăsită! Șansă și libertate pentru Ardeal! Ardelenii, ca sinteză a tradițiilor specifice maghiare!”

Cum arată această cale regăsită? Unde conduce?

Potrivit lui Tõkés, răspunsul este fără echivoc: a se îndepărta tot mai mult de București, de populația română în sine și a se orienta spre Budapesta lui Viktor Orbán. Ce înseamnă această frază sforăitoare: “Libertate pentru Ardeal!” înseamnă promovarea unui act politic maghiar din Ardeal, precum a subliniat și Zsolt Szilágy, șeful Biroului de la Bruxelles al lui László Tõkés, înseamnă diplomație, politică externă maghiară ardelenească, diplomație politică independentă de București, de România, ceea ce pot fi realizate, se pare, de Partidul Popular Maghiar din Transilvania, sub egida lui Tõkés.

Și, în sfârșit: cum arată acel “ardelenism care se bazează exclusiv pe tradiții maghiare” și care exclude toate valorile înfăptuite de-a lungul a mai multor secole de românii din Ardeal? Cei care, la respectiva reuniune, s-au referit cu atâta pasiune la Károly Kós, nu vor să ia la cunoștință că acest mare precursor al nostru cu spirit european nu a tolerat în viața spirituală defăimarea, excomunicarea, exclusivitatea și nici discreditarea valorilor spirituale ale poporului român. De aceea păstrez în inima mea, cu un respect deosebit, tot ce am învățat - și spun fără exagerare - de la părintele meu spiritual, de la marele maestru Károly Kós din acele scrisori pe care mi le-a adresat, în timp ce noi ne-am asumat cultura sa - fiind singurii în România! -, prin revista Igaz Szó, condusă de mine, în pofida unor mustrări, în cele mai sumbre condiții politico-literare, dogmatice, stalinist-sectariste.

Lasă un comentariu