* Un medic din București istorisește următoarea întâmplare: “În timp ce eram de serviciu la spital, s-a prezentat o elevă de 14 ani, care după ce am consultat-o, am considerat urgent a fi operată. Înainte de operație fetița m-a rugat să-i dau voie să spună o rugăciune: «Știu Iisuse Doamne, ce cruce mare și grea ai purtat pentru mine. Șuvoaie de sânge au curs din scumpele Tale mâini și picioare și sudori de sânge au căzut din fața Ta cea sfântă. Și Tu, Doamne, toate le-ai răbdat pentru mine, păcătoasa, pentru mântuirea mea și a tuturor păcătoșilor. Acum, iată, a sosit vremea să sufăr și eu. O cruce mică stă acum și înaintea mea. Doamne, fie voia Ta!» Acum, puteți să începeți, dar să nu mă anesteziați. Totul a decurs normal, iar fetița s-a simțit bine după operație. Mergând la studenții mei de la facultate, nu mai știam ce să cred; le-am spus studenților de acest caz incredibil: «Domnilor studenți! Am văzut ceva mai tare decât toate cuțitele și foarfecele noastre, decât toată știința noastră. Am văzut puterea credinței puternice a unui copil de 14 ani, cum a dat roade în fața mea».
Puterea sufletească, a tăiat în sufletele doctorilor cu Cuvântul lui Dumnezeu: «Viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător, și mai tăietor decât orice sabie ascuțită pe amândouă părțile»“. (Evrei-4,12).
***
* “Un ateu discuta cu prietenul său care credea în Dumnezeu. Dacă tu mi-L arăți pe Dumnezeu, eu voi crede în El. Acesta îi răspunse astfel: Eu am să ți-L arăt pe Dumnezeu dacă tu îmi răspunzi la câteva întrebări. Ai putea să-mi arăți gândurile care vin din creier? Ai putea să-mi arăți curentul electric care aprinde becul? Ai putea să-mi arăți forța electromagnetică care atrage fierul? Ai putea să-mi arăți mirosul florilor? Nu pot face aceasta. Vezi, dragă prietene, sunt lucruri care se văd și care nu se văd. “Dumnezeu este Duh”, și așa cum tu nu vezi gândul, curentul, forța electromagnetică, mirosul, nu poți să-L vezi pe Dumnezeu”.
“Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).
Preotul Ioan “Din suflet pentru suflet”.
***
* “HOMIAKOV” a trăit ceea ce a scris și a scris ce a trăit (Prof. Chițescu), și de aceea, studiindu-l, guști plăcerea, despre care vorbea Pascal, de a întâlni “nu un autor, ci un om”. Prietenul lui, Ivanovskoe spunea: “Într-o zi am fost invitați la el acasă. Cum avea mulți invitați, toate camerele erau ocupate, așa că el a așternut patul meu în camera sa... Mult după miezul nopții am fost trezit de un murmur ce venea din camera pe care zorile începeau să o lumineze puțin... Era în genunchi, înaintea icoanei sale de călătorie, cu mâinile încrucișate pe spătarul unui scaun, și cu fruntea așezată pe ele. Un suspin înăbușit ajungea până la urechile mele. “Vorbea cu Dumnezeu...” și am aflat mai târziu că în fiecare zi se repeta această conversație: “Creație și Creator...”!
Alexei Homiakov (1804-1860), cel mai mare scriitor slavofil, părintele eclesiologiei ortodoxe, campion al Bisericii Ortodoxe.
