CALENDAR APICOL - IULIE 2019

Distribuie pe:

După principalele culesuri de la floarea de rapiță, salcâm și tei, în luna iulie are loc o reducere a activității familiilor de albine. În această vară, canicula provoacă o lipsă de nectar și polen, prin urmare ponta mătcii se reduce ca intensitate, creșterea trântorilor este afectată, iar roirea naturală nu mai ridică probleme pentru apicultori. În lipsa culesului de întreținere, albinele consumă din rezervele proprii, de aceea apicultorii sunt obligați să caute soluții pentru deplasări la culturi de floarea soarelui, fânețe naturale, zmeură etc. Culesul la floarea soarelui din această perioadă poate compensa pierderile din primăvară. Apicultorii profesioniști din județul Mureș s-au deplasat în județele din sudul țării, unde suprafețele cu floarea soarelui sunt mai mari, la noi în județ sunt cultivate cu această plantă circa 5000 de hectare. Producția de miere obținută este în funcție de hibridul cultivat și de condițiile meteorologice. Cules important pentru cei care rămân cu albinele pe vatră se poate înregistra la fânețele naturale, lucernă, rapiță sălbatică, salvie, levănțică, pepeni, castraveți, sulfină, talpa gâștei, trifoi alb, zmeur. De câțiva ani am experimentat, în stupina personală, cultura a două plante melifere excelente. “Ceara albinei”, cu o perioadă de înflorire lungă, de peste o lună de zile, chiar în perioada când se înregistrează o criză de nectar la florile din câmp. Ceara albinei a fost adusă de câțiva ani din America, plantă decorativă, scăpată de sub control, a devenit o buruiană invazivă greu de combătut, dar foarte valoroasă pentru albine. Mierea obținută de la această plantă are o aromă deosebită, calitativ depășește celelalte sortimente de miere. O altă plantă care poate asigura o recoltă bună de miere, atât pentru consumul de întreținere al familiilor de albine, dar și pentru producția de miere marfă, este “Facelia”. Anul acesta am cultivat facelia, intercalat, printre rândurile cu viță de vie, folosind sămânță cu o germinație foarte bună, procurată de la S.C. Agrosem Impex SRL Târgu-Mureș. Rezultatul experimentului se arată excelent pentru familiile de albine, cu o reținere privind un posibil efect negativ asupra viței de vie. Cei care cultivă facelia pe suprafețe mari pot dirija perioada de înflorire prin semănatul eșalonat. În condițiile actuale, când chimizarea agriculturii și telefonia mobilă favorizează dispariția familiilor de albine, prin fenomenul numit “ Sindromul prăbușirii coloniilor de albine” fenomen prin care stupii se golesc fără să găsim nici o albină moartă în apropiere. Pesticidele sunt considerate principalul factor perturbator, fiindcă afectează sistemul nervos central al albinei . Acest sindrom provoacă multe îngrijorări în toate țările, datorită importanței ecologice a albinei, în calitate de polenizator. O altă cultură care poate aduce beneficii și pe plan apicol este zmeurul, un arbust care se pretează cu succes și în grădinile de lângă casă, din județul Mureș.

Pentru buna desfășurare a activității apicole, în luna iulie trebuie avute în vedere următoarele aspecte, mai ales la cei care practică stupăritul pe vatră: Se vor continua lucrările de recoltare și extracție a fagurilor cu miere; se va reorganiza cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi numai fagurii cu puiet și rezervele de hrană aferente; se va preveni declanșarea furtișagului prin restrângerea cuibului, micșorarea urdinișului și intervenții rapide în stupi . Acolo unde s-a declanșat furtișagul se va unge urdinișul cu petrol lampant, după ce a fot strâns la grosimea unui creion; în lipsa culesului de întreținere se vor administra hrăniri suplimentare pentru creșterea albinelor de iernare; se poate începe schimbarea mătcilor bătrâne; fagurii destinați reformei se vor extrage din stupi și se vor topi. Pot să fie efectuate tratamente împotriva Varoorzei, cu Varachet forte.

Lasă un comentariu