Există însă și un alt element care îl influențează pe homo oeconomicus postcriză. Acesta se bazează pe opinia conform căreia nu se mai poate vorbi de “criză ciclică”, ci de intrarea economiei mondiale într-o stare de “decadență” (în sens de declin, decădere, regres), generată de epuizarea capacității modelului actual de dezvoltare economică de a mai eficientiza factorii de producție (muncă, resurse naturale, capital). Robert J. Gordon arată cum se poate explica intrarea în stare de decadență a economiei, precizând că pe o perioadă de termen lung economia mondială se va afla într-un declin gradual. Criza, în sensul ei ciclic, va deveni un fenomen permanent, cu efecte de amploare diferită de la o zonă economică la alta, dar omniprezent în spațiul economic mondial. Este o teorie terifiantă, negând practic posibilitatea revenirii pe termen lung la ratele de creștere economică dinainte de perioada 2000-2005. Care sunt argumentele acestei teorii?
Un argument este acela al trendului pe termen lung de degradare a indicelui productivității globale a factorilor de producție, explicat prin trendul, de asemenea pe termen lung, de scădere a potențialului progresului tehnic de valorificare din ce în ce mai eficientă a factorilor de producție. Un autor francez, adept al acestei teorii (Patrick Artus), arată, în sprijinul demonstrației, că “smartfonul sau tableta au schimbat radical modul nostru de viață, dar nu au influențat, din punct de vedere statistic, cu nimic indicele productivității globale”. Concluzia este clară în analizele susținătorilor “decadenței”: cea de a treia revoluție industrială a avut efecte mult mai mici asupra productivității globale în comparație cu prima și cu cea de a doua fază a revoluției industriale. Această situație ar bloca creșterea economică a unor țări ca Germania, Franța, Italia, SUA sau Marea Britanie la doar 0% pentru viitorii 20-25 de ani.
Ce efect ar putea avea această situație asupra cetățeanului, în calitatea sa de homo oeconomicus? Unii teoreticieni vorbesc despre “trecerea comportamentului rațional de la real la virtual” ca fiind un pericol pentru menținerea caracterului rațional al activității. Se consideră că mediul virtual creează “o dependență informațională cu profund caracter manipulator”, acesta acționând în sensul transmiterii, direct sau subliminal, a unor mesaje cu scopul de a orienta comportamentul individului spre acceptarea sau rejectarea unor situații sau politici economice dorite sau nedorite de stat sau de către marele capital național sau multinațional. Comportamentul de liberă decizie ar fi astfel anihilat prin “presiunea soft a social media”, fără a mai fi nevoie de decizii, ordonanțe sau legi cu caracter autoritar și administrativ obligatoriu, care ar putea genera nedorite și periculoase mișcări sociale.
O trecere în revistă, chiar sumară și rapidă, a ceea ce mai înseamnă homo oeconomicus la începutul secolului XXI, într-o perioadă de postcriză, nu poate să omită o apreciere a modului în care se prezintă homo oeconomicus român.
Analiza este interesantă deoarece, spre deosebire de homo oeconomicus occidental cu lungă tradiție liberală, cel român a făcut, într-o perioadă istorică extrem de scurtă, un salt imens de la homo oeconomicus ghidat și controlat total de normele economiei centralizate la cel specific nu numai normelor liberale, dar și celor specifice cadrului instituțional european.
Rezultatul este un homo oeconomicus “struțo-cămilă”, denaționalizat, cu carențe de identitate, imprevizibil și dezorientat atât față de propriul interes, cât și față de interesul național. Statul român nu-i acordă decât dreptul de a fi contribuabil, în cadrul unui tratament instituțional caracterizat prin nepăsare și dispreț față de cetățean. Niciun progres sustenabil nu va fi obținut în România până când nu va interveni o schimbare, în sens european, a tipului de homo oeconomicus caracterizant pentru România de azi.
Concluzie:
În pofida schimbărilor importante pe plan geopolitic și geoeconomic, ca și a efectelor dramatice pe care criza le-a avut și le are asupra structurii economiei globale, homo oeconomicus de tip liberal a supraviețuit.
Într-adevăr, substanța liberală sau neoliberală s-a mai diminuat, dar constituie încă scheletul de forță al conceptului. Schimbările și mutațiile survenite în ultimele decenii nu au creat un om nou, ci doar au adăugat, pe ici, pe colo, pete de culoare, dând imaginea unei construcții din bucățele colorate, asemenea jocului de LEGO.
Este homo LEGO, liberal în substanță, dar la care s-au mai adăugat mici piese de naționalism, de multiculturalism, de informatică, de reminiscențe comuniste, de ecologie, de moralitate și economie socială și solidară, de antiglobalizare. La fel ca la jocul LEGO, bucățelele s-au îmbinat perfect, dar pot fi și oricând demontate.
Cred că viitorul ne va arăta ce bucățele vor mai fi montate și ce bucățele vor fi demontate, în funcție de schimbările structurale și de modul în care va evolua ansamblul economiei globale.
Schimbările încă nu s-au terminat.
(Va urma)
