FOST JUDECĂTOR CCR: ȚINTA A FOST DISPARIȚIA LUI DRAGNEA DE PE SCENA POLITICĂ; VENISE CU CHESTIUNI NOI, NAȚIONALISTE

Distribuie pe:

Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu susține că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a grăbit să judece dosarul lui Liviu Dragnea înainte de a se pronunța Curtea Constituțională, iar ținta a fost dispariția fostului lider al PSD de pe scena politică, pentru că acesta venise “cu alte chestiuni noi, mai naționaliste, mai de altă natură”.

De asemenea, Lăzăroiu spune că Dragnea a fost condamnat politic.

Petre Lăzăroiu este cel care a întocmit inițial raportul în cazul sesizării depuse de Florin Iordache la CCR, însă el și-a încheiat mandatul la începutul lunii iunie.

“Eu am fost desemnat judecător raportor la începutul lunii aprilie, pe acest conflict de natură constituțională, dar nu am mai apucat să mă pronunț. Între timp, s-au pronunțat colegii mei. Dosarul lui Liviu Dragnea este unul atipic. Din câte am înțeles eu, Liviu Dragnea a ridicat o excepție de nelegală compunere a completului de 3, care i-a fost respinsă. Ca urmare a respingerii, el a făcut sesizarea de neconstituționalitate. Părerea mea este că Înalta Curte s-a grăbit să judece, în loc să aștepte decizia Curții Constituționale. El acum are și motive de revizuire și motive de contestare în anulare. Eu nu cred că ținta a fost băgarea lui Dragnea la pușcărie. Ținta a fost mai mult dispariția de pe scena politică a lui Dragnea. Pentru că ați văzut - a dispărut de pe scena politică a Camerei Deputaților, a dispărut și din partid. În principiu, venise cu alte chestiuni noi, mai naționaliste, mai de altă natură și sigur că lumea nu a înghițit acest lucru. Nu lumea, vorbesc de lumea care trebuia”, a declarat Lăzăroiu la Antena 3.

Întrebat dacă condamnarea lui Dragnea a fost una politică, Lăzăroiu a spus: “Cu siguranță, nu am nicio îndoială. Pentru că și raportul meu, chiar dacă nu a fost făcut negru pe alb pentru admitere, raportul meu a fost cu stânga, cu dreapta, a arătat care sunt argumentele pro, care sunt argumentele contra, dar oricum indica spre o admitere”.

Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că există un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema completurilor specializate în corupție.

 

Lasă un comentariu