“Mihai Viteazul a legiferat limba română! I s-a reproșat că a emis documente în limba română! Nobilul care l-a reclamat i-a spus: În țara asta niciodată n-a fost așa! Decât maghiară, latină și germană! Și Mihai i-a răspuns: DE AZI, VA FI” (Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române).
Când primarul de Oradea (Ilie Bolojan) ne “procopsea” cu aderarea sa la Alianța Vestului, pregătindu-ni-se subtil o regionalizare menită să rupă (sub pretext economic) o “halcă” teritorială de restul Țării, am înțeles ce fel de “rațiuni”, extremiste ni s-au pregătit cu tot dinadinsul, degrevându-ne de orice repere, ca să ne vulnerabilizeze (prin deznaționalizare și descreștinare) în cadrul mai amplu al metisării Europei. “Rezultatul” acțiunii sale nu s-a lăsat prea mult așteptat și, ulterior, ne-am “trezit” că acest edil a luat decizia, stupefiantă național, de a muta, din centrul municipiului Oradea (Piața Unirii) în... marginea orașului (în Parcul Olosig, fost cimitir), statuia bravului domnitor Mihai Viteazul!
Ceea ce s-ar cuveni să ne pună însă pe gânduri, adică să vedem ce conștiință națională mai avem, este cum de a fost posibil ca, în Oradea și în restul Transilvaniei, populația românească să nu fie stânjenită, să nu protesteze masiv în stradă, văzând că i se “fură” de sub ochi pe Eroul Român care, iubind-o cu prețul propriei vieți, a scos-o “o clipă” de sub “cizma maghiară” și, garantându-i Unitatea de Neam, Limbă și Credință, a creat premisa împlinirii idealului Marii Uniri și a României Mari!
Cu o astfel de răceală a sufletelor, nedemnă față de strămoșii noștri, nu am făcut altceva decât să venim în întâmpinarea lobby-ului separatist, maghiar, prin care udemeriștii nu s-au sfiit, rușinându-ne încă o dată, să vină cu propunerea de a-l plasa statuar, în centrul atenției publice orădene, chiar pe... regele maghiar Ladislau!
