Se afirmă adesea că omul e prin fire disprețuitor, o ființă căreia îi place să lase în urma sa cicatrici! Și eu și tu, noi sau ei, am făcut-o de atâtea ori și, din păcate, o vom mai face! De ce? Pentru că suntem liberi? Orice rană pe care o provocăm în minte, suflet sau trup atestă nu doar existența liberului arbitru uman, ci și lipsa de iubire sau a capacității lui homo sapiens, între timp devenit homo deus, de a înțelege ce este iubirea. Dar poate că dovada cea mai mare a faptului că ne credem zei ne-o arată tocmai ușurința cu care rănim tot ce e mai frumos în jurul nostru sau al altora, mai ales al altora!
Iubirea, așa cum bine știm, curge... Dacă i se pun bariere se umflă și le frânge, dacă nu, e liniștită ca pacea lui Dumnezeu. Iubirea, la originea ei, nu e lumească, deși face parte din lume, nu se reduce la erotic, deși eroticul o înflăcărează, ci e acea iubire pe care unii, dacă o întâlnesc, ard de nerăbdare să o răstignească. Iubirea adevărată însă nu moare, învie!
Calomnia este o însușire demonică, îi aparține celui rău, nu prin fire, pentru că Bunul Dumnezeu nu l-a creat pe Diavol o ființă rea, ci prin nesupunere, neascultare, insubordonare, indisciplină, și are drept scop tocmai rănirea, suferința. Și pentru că Dumnezeu e imun la răni, Împotrivitorul lovește în însăși existența umană, a cărei istorie e înecată în sânge! Un sânge care încă dintru început a fost îmbibat cu perfidie, necinste, intrigă, defăimare, minciună.
Dar cum poate fi omul prin fire rău dacă Dumnezeu l-a creat bun!? Ce s-a schimbat la nivelul mentalității ființei umane, pentru ca ceea ce e bun să fie considerat rău? Viceversa e oare adevărată? Parcă îmi sună în minte și acum expresia: “e rău, dar bun”! Exemplu: a) e agresiv și rău acasă, a avut cinci neveste, e la a șasea, dar e foarte bun director!; b) minte de îngheață apele, dar e atât de frumos!; c) ai dreptate, e corupt, dar măcar a făcut ceva pentru cetățeni. Răul are/primește trăsături, însușiri estetice și bune!
Doi geneticieni geniali, George Beadle și Edward Tatum, au primit premiul Nobel în anul 1958, pentru că au descoperit că gena umană conține o informație codificată ce creează proteina, care la rândul ei facilitează funcționarea optimă a organismului. Mesagerul, translatorul capabil să decodifice (traducă) informația la nivelul proteinei este renumitul RNA, copia fidelă a celulei DNA (Francis Crick și Sydney Brenner / anul 1960), acesta deosebindu-se de original printr-o singură bază. Baza T din molecula DNA
(A, G, C, T) este înlocuită de baza U, astfel RNA devine (A, C, G, U), drept pentru care proteina primește o informație decodificată pe care o înțelege și pe care o pune la lucru, nu o lasă să șomeze. E ca și cum un căpitan (DNA) ar trimite o informație soldaților (Proteinelor) prin sosia lui (RNA), pentru ca apoi soldații să se apuce de treabă... Putem spune că informația e totul! De aici ni se trage! O mică modificare genială la nivel de genă, descoperită la timp, a revoluționat viața umană și întreaga știință. Se răsfrânge ea și la nivel spiritual?
Proteinele fac ca procesele chimice la nivelul organismului să respecte niște parametri optimi, pentru ca dezvoltarea acestuia să nu fie nici mai lentă, nici mai rapidă, în așa fel încât să se adapteze perfect condițiilor de viață. E vorba de binecunoscutul fine-tuning, argument cosmologic care demonstrează existența unui Designer, pe care îl putem regăsi, iată, și la nivel microbiologic (microcosmic), dar care nu-mi poate anihila mirarea: cât de inteligente sunt aceste celule! Cu toate astea, și tocmai pentru asta, viața nu-mi pare a fi redusă doar la chimic, deși, de multe ori, afirmăm faptul că ea, chimia, determină apropierea sau înstrăinarea oamenilor, iubirea, sau ura dintre ei, sărutul sau calomnia. Iuda l-a trădat pe Iisus printr-un sărut!
Așadar, e omul rău prin fire? E răutatea doar o informație codificată la nivel de genă care nu poate suferi nicio modificare? Oare asta vrem să modificăm prin manipularea genetică? Adică, vrem să fim făcuți “buni” cu forța? Poate fi iubirea decodificată genetic? Dar păcatul-calomnierea? Dacă am căzut, oare voi mai avea dreptul să mă ridic? Hristos mi-l dă: “de câte ori vei cădea, ridică-te și te vei mântui” (Ioan 16,23-33). Iată informația divină care-mi dă libertatea de a cădea sau de a mă ridica! Nemodificat genetic, ci spiritual!
Hristos a mai zis despre sine însuși că este “piatra cea din capul unghiului”. Dar se pare că un altul, de data asta un mântuitor perfid, ne spune deja, cu rânjetul pe buze: Eu sunt gena cea din capul unghiului! Și tare mi-e teamă că manipularea genetică va provoca o transformare geometrică la nivel antropologic: va apărea unghiul fără cap! Acum, ridicarea dispare ca opțiune! Nu uităm însă că, în ciuda umilinței la care a fost supus, Hristos a fost ridicat, înălțat pe cruce! Ignorându-I Înălțarea, ne rămâne doar coborârea. Un sinistru și tragic sens unic! Și chiar dacă pentru unii sună a fatalitate, deși nu e, înălțarea ființei umane, a vieții umane în special, nu se poate face decât prin și pe Cruce! Ea, Crucea, e prezentă în gena umană atât ca informație, cât și ca afirmație. Însă, în pofida culmilor foarte înalte pe care știința le atinge azi, umanitatea se confruntă cu cele mai grele problemele la capitolul decodificare, drept pentru care Crucea se vrea extirpată din genă. Și, incredibil, la asta lucrează acum tocmai creștinii!
