Este evident că, după criza 2007-2008, globalizarea a suferit anumite schimbări nu numai ca amploare, dar și ca esență.
Cum s-ar putea evalua și defini această schimbare?
Asistăm la o tendință de revenire la situația caracteristică perioadei imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial?
Este cazul să se analizeze posibilitatea trecerii la un proces de deglobalizare?
În 2002, economistul filipinez Walden Bello a publicat lucrarea “Deglobalization: ideas for a new world Economy”. Este unul dintre cei mai importanți susținători ai revenirii la o economie “a circuitelor scurte”, arătând că, prin globalizare, țările puternic dezvoltate au preluat integral controlul pieței internaționale, impunându-și interesele în dauna țărilor mai puțin dezvoltate. Bello nu este însă de acord cu o revenire imediată și brutală la situația ce a precedat globalizarea, fiind conștient de posibilitatea declanșării unor crize ce ar afecta, în primul rând, chiar țările mai puțin dezvoltate. El propune o strategie graduală de “scurtare” a traiectelor fluxurilor de bunuri și servicii, ceea ce ar prefigura un proces de trecere de la o “globalizare mondială” la o “globalizare zonală”.
Ideea unei posibile deglobalizări este susținută și de ofensiva pe care, în ultimii ani, o are politica de orientare protecționistă promovată în mod populist și susținută politic de partide de extremă dreapta apărute în majoritatea țărilor dezvoltate. Explicația este ușor de dat: exporturile țărilor emergente pe piețele celor dezvoltate au condus la o reducere semnificativă a locurilor de muncă, la care s-a mai adăugat și efectul delocalizărilor, cu consecințe în planul dezindustrializării. Valul migrator care s-a abătut asupra Europei și a SUA a generat atitudini xenofobe care, și ele, au contribuit la orientarea spre politici protecționiste.
Se consideră că una dintre cele mai elocvente dovezi ale trendului deglobalizării este alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, personalitate care și-a bazat ascensiunea pe sloganul protecționist “buy american” și pe promisiunea de a renegocia sau chiar de a renunța la acordurile comerciale multilaterale.
Unele lucrări importante din punctul de vedere al tematicii globalizare-deglobalizare susțin că procesul de schimbare a globalizării în deglobalizare este în curs de aproape o decadă.
În 2009, statele puternic dezvoltate au creat imaginea voinței de a elimina definitiv din politicile lor orientarea protecționistă, cu ocazia summitului G20 de la Londra.
În realitate, 17 din cele 19 țări (UE a fost reprezentată) prezente la acel summit au luat aproape imediat măsuri protecționiste, exprimate prioritar prin extinderea barierelor netarifare.
Raportul “Perspectivele Economiei Mondiale”, publicat de către, FMI în aprilie 2016, semnalează cu îngrijorare faptul că se constată, pentru prima dată după 1980, o scădere de aproximativ 1% a volumului comerțului mondial, ca urmare a efectului unor factori “politici și structurali de lungă durată”. Conform analizei FMI, acești factori sunt: transformarea tendinței protecționiste
într-un element cu prezență constantă în marea majoritate a policy makers-ilor occidentali, contracția lanțului mondial de creare a valorilor, digitalizarea economică.
În general, se consideră că procesul schimbării globalizării în deglobalizare a început odată cu eșecul Ciclului Doha, când negocierile din cadrul OMC s-au blocat.
Chiar dacă există un astfel de trend, procesul globalizării nu poate fi atenuat sau chiar deturnat de la direcția sa, atât de ușor, sau doar legat de cauze conjuncturale.
(Va urma)
