FAPT DIVERS PE MAPAMOND

Distribuie pe:

Pisicile omoară anual peste 2 miliarde de viețuitoare sălbatice în Australia

Pisicile sunt, în opinia multor iubitori de animale, companioni ideali, însă pentru fauna sălbatică din Australia ele reprezintă o amenințare letală, fiind responsabile anual de uciderea a 2 miliarde de reptile, păsări și mamifere, conform unui studiu, citat de agenția Xinhua.

Cercetarea a fost publicată într-o carte semnată de trei proeminenți oameni de știință australieni din domeniul protecției mediului, profesor John Woinarski de la Universitatea Charles Darwin, profesor Sarah Legge de la Universitatea Națională din Australia și profesor Chris Dickman de la Universitatea din Sydney.

Intitulată “Cats in Australia. Companion and Killer” (Pisici în Australia. Companion și ucigaș), cartea explorează istoria și efectele introducerii pisicilor pe continentul sudic, dar și unele dificultăți pe care le implică încercarea de stopare a influenței pe care acestea o au.

Potrivit lui Legge, pisicile reprezintă cauza principală a cel puțin două treimi dintre cazurile de dispariție a mamiferelor din Australia înregistrate în ultimii 200 de ani, însă majoritatea proprietarilor de feline nu sunt conștienți de amploarea daunelor produse de aceste animale. “În medie, fiecare pisică domestică omoară 75 de animale pe an, însă multe dintre aceste prăzi nu sunt observate de proprietarii lor”, a declarat Legge.

Deși această cifră ar putea părea mică în comparație cu cele 740 de animale ucise în medie în fiecare an de pisicile sălbatice, “în zonele urbane, densitatea pisicilor este mult mai mare - peste 60 de pisici pe kilometru pătrat”, a explicat Legge. “Ca urmare, pisicile din mediul urban omoară anual mai multe animale pe kilometru pătrat decât pisicile din sălbăticie”, a adăugat specialista.

În opinia lui Woinarski, problema reducerii impactului asupra mediului este una complicată din cauza relației de afecțiune pe care mulți oameni o au cu aceste animale. “Pisicile au îmblânzit oamenii în urmă cu circa 4.000 de ani și de atunci s-au folosit cu viclenie de ei pentru a le oferi hrană, confort și siguranță, dar și pentru a se răspândi și cuceri aproape întreaga lume”, a declarat profesorul.

 

Noi instrumente de luptă împotriva hărțuirii online

Instagram a anunțat luni introducerea de noi instrumente de luptă împotriva hărțuirii online, în încercarea de a asigura un “mediu sigur” pentru utilizatorii săi, relatează, marți, AFP.

Printre aceste noi dispozitive se numără un avertisment, generat de un software de inteligență artificială, care va fi trimis persoanelor care intenționează să publice remarci injurioase pe rețeaua de socializare.

“Această intervenție le oferă oamenilor posibilitatea de a se gândi și de a-și anula remarca și va permite destinatarului să nu primească comentariul nociv”, a indicat Adam Mosseri, șeful Instagram.

Un alt instrument care va fi pus la dispoziție în curând, numit “restricție”, vizează reducerea unui posibil flux de comentarii negative în contul unui utilizator hărțuit.

Această caracteristică este destinată unui utilizator care evită să blocheze, să dea unfollow sau să raporteze agresorul de teama de a nu agrava situația.

Utilizatorul va putea restricționa influența unei persoane care intenționează să-i facă rău, aprobând sau nu comentariile acesteia și făcându-le apoi vizibile sau nu pentru alții.

“Persoanele restricționate nu vor putea vedea dacă sunteți activ pe Instagram sau dacă i-ați citit mesajele directe”, a precizat Mosseri.

 

Gerard Depardieu și-a vândut restaurantul parizian...

Actorul francez Gerard Depardieu și-a vândut în iunie restaurantul din Paris, La Fontaine Gaillon, și a decis să scoată la licitație, pe 11 iulie, întregul conținut al acestuia, de la echipamentele din pivnița stabilimentului și până la cuptoarele acestuia, au anunțat reprezentanții casei Ader, citați de AFP.

Notat cu 13/20 și două stele în ghidul gastronomic Gault & Millau, restaurantul La Fontaine Gaillon, situat în apropiere de fosta clădire a Bursei din Paris, era coordonat de maestrul bucătar Pascal Lognon-Duval.

“Aliaj ultra-rezistent între tradiții revizuite fără denaturare și un savoir-faire solid definit, compozițiile sale rămân bine ancorate în amintirile clienților”, estimau specialiștii acestui ghid gastronomic, lăudând în special un meniu pentru prânz de 55 de euro (începând cu 90 de euro pentru meniul de seară).

Ultimele meniuri a-la-carte, conforme cu gusturile mai fine ale actorilor din capitala franceză, au fost servite la sfârșitul lunii iunie, iar restaurantul a fost închis în cea mai mare discreție.

Gerard Depardieu, în vârstă de 70 de ani, a încredințat casei de licitații Ader responsabilitatea de a vinde echipamentele din pivnița stabilimentului, amenajat în clădirea unui fost han din secolul al XVII-lea, în apropiere de cartierul Operei și al teatrelor din Paris.

Obiecte de veselă, mese, fotolii și scaune cu catifea roșie, lustre, perne, fețe de masă, ustensile de bucătărie și vinuri de soi. În total, 250 de loturi vor fi puse în vânzare într-o licitație ce va avea loc la fața locului, pe 11 iulie, începând cu ora locală 10.00.

În pivnița restaurantului se află zeci de sticle cu vinuri de valoare, precum Chateau Latour, Haut-Brion, Saint Emilion, Cote-Rotie și Meursault, estimate fiecare la 6.000 de euro.

La inaugurare, actorul Gerard Depardieu era acționarul majoritar al stabilimentului. Restul capitalului era repartizat între Carole Bouquet - partenera lui de viață din epocă - viticultorul bordelez Bernard Magrez și primul chef al restaurantului, Laurent Audiot.

 

A escaladat cu mâinile goale cel mai înalt zgârie-nori din Londra

Un bărbat a escaladat, luni, cu mâinile goale, celebrul The Shard din Londra, cel mai înalt zgârie-nori din Marea Britanie, au anunțat Poliția londoneză și compania care administrează acest imobil, informează AFP.

Poliția a dezvăluit că a fost prevenită la ora locală 5.15 (4.15 GMT) în legătură cu o persoană care, fără coarde și fără echipamente, era pe cale să escaladeze acel zgârie-nori aflat nu foarte departe de malurile Tamisei, în centrul Londrei.

“Serviciile de salvare s-au deplasat la fața locului și bărbatul se află acum alături de ofițerii de poliție. El nu a fost arestat”, a precizat Scotland Yard într-un comunicat.

The Shard, o clădire-turn de sticlă și metal al cărui design a fost conceput de italianul Renzo Piano, este cel mai înalt imobil din Regatul Unit al Marii Britanii, având o înălțime de aproape 310 metri. În această clădire se află birouri, baruri și restaurante.

“Ne-am confruntat cu un incident la The Shard în debutul acestei dimineți, în care a fost implicată o persoană care a escaladat clădirea”, au declarat, pentru AFP, reprezentanții Real Estate Management (REM), compania care administrează clădirea, fără să precizeze motivațiile acelui individ.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al lui Alain Robert, supranumit “Spidermanul francez”, celebru pentru performanțe similare, a declarat că nu este vorba despre cascadorul francez de această dată. În prezent, Alain Robert se află în Indonezia.

În octombrie 2018, Alain Robert, pe atunci în vârstă de

56 de ani, a escaladat cu mâinile goale și fără echipamente de siguranță un turn de 46 de etaje din Londra, paralizând circulația într-o parte a districtului financiar din capitala Marii Britanii.

 

Un bărbat împuns de taur și alți trei cu traumatisme...

Periculoșii tauri de la crescătoria Cebada Gago au fost protagoniștii de luni ai cursei de la Pamplona, soldată cu un bărbat împuns de coarne și alți trei care au suferit traumatisme, potrivit medicilor locali, citați de EFE.

Ca în fiecare dimineață, cursa a început la ora locală 8.00, cu eliberarea taurilor pe străzi, urmând să se încheie după-amiază, în arena de coride.

Cu mai puțini alergători decât duminică și cu pavajul străzilor ud din cauza ploii de dimineață, cursa a fost rapidă - 2 minute și 23 de secunde - cu multe momente de emoție datorită vitezei taurilor.

După câteva minute de incertitudine, taurii “mansos” au dat năvală pe strada în pantă Santo Domingo, ajungându-i din urmă pe primii alergători.

S-au produs unele căzături, inclusiv un bărbat care și-a pierdut echilibrul și a fost lovit cu copitele de întregul grup de tauri.

Bărbatul împuns de coarne a fost îngrijit la unul din punctele instalate de Crucea Roșie, iar ceilalți care au suferit contuzii au fost duși la spitalul din Navarra.

 

O bătrână de 118 ani a primit de la președintele țării o locuință socială

Președintele Boliviei, Evo Morales, i-a dăruit duminică o locuință socială bătrânei Julia Flores, considerată una dintre cele mai longevive femei din lume la vârsta de 118 ani, relatează EFE.

Locuința se află în municipiul Sacaba, în regiunea centrală Cochabamba, unde trăiește Flores și pe care lumea o alintă Mamá Julia. Morales a explicat că a cerut guvernului să gestioneze acordarea “unei mici locuințe” Juliei Flores, care va împlini 119 ani în data de 26 octombrie.

Mamá Julia, născută la 26 octombrie 1900, trăiește la Sacaba, împreună cu nepoata sa, deoarece nu mai are niciun fiu.

Anul trecut, de ziua ei de naștere, s-a pus problema de a fi inclusă în Cartea recordurilor Guinness drept cea mai longevivă femeie din lume.

Gerontology Research Group (GRG), organism internațional care se ocupă în mod special de cercetarea longevității, nu a inclus-o pe lista sa pe femeia boliviană, primul loc fiind ocupat de japoneza Kane Tanaka cu 116 ani, dintr-un total de 33 de persoane din întreaga lume care au peste 112 ani.

Julia Flores, care vorbește doar limba indigenilor quechua, este cunoscută în Bolivia prin imaginea sa jovială, cântând la instrumentul tipic andin “charango” similar unei chitare mai mici, înconjurată de câini și de pisici.

Femeia centenară, deși este mare amatoare de răcoritoare și de dulciuri, ține un regim alimentar echilibrat bazat pe cartofi, porumb și carne și are o sănătate bună.

Morales a cerut rudelor lui Flores să aibă grijă de ea, deoarece este “un simbol al familiei”.

Casa acordată de guvern a fost construită în cadrul unui program de stat destinat persoanelor celor mai nevoiașe.

 

La Chengdu s-a născut o pereche de urși panda gemeni...

O pereche de panda gemeni, cu o greutate de peste 200 de grame fiecare, s-a născut la Chengdu, capitala provinciei Sichuan, din sud-vestul Chinei, au declarat, luni, autoritățile locale, citate de Xinhua.

Se crede că cei doi, un mascul și o femelă, au cea mai mare greutate la naștere din lume dintre puii de panda gemeni născuți în captivitate, potrivit Bazei de Cercetare a Urșilor Panda Uriași de la Chengdu.

Puiul de panda mascul cântărește 211,6 grame, în timp ce femela “doar” 209 grame. Cei doi au venit pe lume în dimineața zilei de sâmbătă, iar starea lor de sănătate este stabilă.

Greutatea medie la naștere a puilor de panda este de aproximativ 150 de grame. “Este rar să vedem că ambii pui gemeni cântăresc peste 200 de grame la naștere”, au precizat experții.

Până luni, 298 pui de panda gigant s-au născut la Baza de cercetare de la Chengdu.

 

Colinele viticole Prosecco, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO

Colinele viticole din Prosecco, amenajate de secole de mâna omului, la nord-est de Veneția, au fost înscrise, duminică, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, relatează AFP.

Colinele cu relief accidentat Conegliano și Valdobbiadene, unde sunt cultivați strugurii din care este produs celebrul vin alb spumant italian Prosecco, au fost incluse în peisajul cultural internațional în cadrul sesiunii Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO din Baku.

“Acest peisaj este caracterizat de coline cu pante abrupte, parcele viticole mici amenajate pe terase ierboase și înguste, numite ciglioni, păduri, sate mici și terenuri agricole”, se arată pe site-ul UNESCO.

“Utilizarea ciglioni a creat, încă din secolul al XVII-lea, un peisaj mozaicat specific, constituit din rânduri de viță de vie paralele și verticale în raport cu versanții. În secolul al XIX-lea, tehnica de cultivare a viței de vie pe spaliere, numită bellussera, a contribuit la caracteristicile estetice ale acestui peisaj”, a subliniat UNESCO.

Colinele care se întind pe aproximativ 30 de kilometri, obiect al unui dosar depus în urmă cu zece ani, devin al 55-lea sit din Italia inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 

Lasă un comentariu