Recenta apariție a monumentalei cărți de religie și filozofie - „RETORICA DIVINĂ" a prestigiosului om de știință și cultură Ioan Jude, profesor universitar și sociolog de marcă, pe care cu onoare o recenzăm, încheie un ciclu de lucrări destinate acestui fenomen religios, înscriindu-l pe autorul amintit printre numele de referință din acest domeniu de referință. Așa cum ne putem da seama din chiar titlul și subtitlul cărții, subiectul este copleșitor și provocator, în același timp, necesitând o pregătire polivalentă din domeniul teologiei, filosofiei și, nu în ultimul rând, științific, ceea ce face și impune totodată o asemenea pregătire interdisciplinară. Proba maturității și responsabilității autorului a fost dată și trecută prin celelalte două cărți înscrise în această trilogie: „Creștinismul între imanență și transcendență", apărută în anul 2014, și „Religie și Religiozitate" -2015, ambele sub egida Editurii EPISTEM din Târgu-Mureș, iar ultima la Editura „Cezara Codruța Marica" din aceeași localitate, fiind însoțită de un elogios Cuvânt înainte din partea omului de cultură mureșean, Valentin Marica, editorul lucrării.
Structurată în patru capitole distincte prin problematica abordată, cartea cercetătorului științific Ioan Jude, voluminoasă în conținut și idei, acoperă aproape întreg registrul tematic al problematicii analizate, îmbinând deopotrivă rigoarea științifică cu spiritul cald și mărturisitor, cu care autorul deschide primul capitol, intitulat în mod sugestiv „Prolegomene privind conceptul de Divinitate", unde un spațiu important este acordat secvenței în care autorul își exprimă în mod mărturisitor crezul său religios și cu privire la necesitatea aprofundării acestui subiect, chiar dacă nu se va ajunge la o cunoaștere totală a lui Dumnezeu. Crez exprimat în acel „Cuvânt mărturisitor și de inițiere în problematica Divinității - lui Dumnezeu", unde se resimte cel mai mult vibrația afectivă a celui care se confesează în fața cititorului, demonstrând, dacă mai era necesar să fie demonstrat, cât de implicat este în acest subiect autorul, și ce risc major și-a asumat în abordarea temerară a unui subiect atât de sensibil și grandios, precum este divinitatea și Dumnezeu.
Desigur, pentru a nu rămâne doar la nivel discursiv asupra acestui subiect, autorul întreprinde în capitolul II al cărți o incursiune epistemologică asupra acestor concepte, capitol intitulat Orientări religioase privind Divinitatea, în care inventariază aproape toate orientările și concepțiile ce fac referință la acest subiect, cea mai mare parte fiindu-i acordat creștinismului, pe care dintr-o dublă perspectivă - imanentă și transcendentă -, a fost analizat în cartea citată. Demn de semnalat este faptul că un laic, precum este sociologul de profesie, Ioan Jude, încearcă o abordare teologică de înalt rafinament teologic, precum ar fi un subiect ca cel ce vizează perihoreza și „Modelul perihoretic în religia și ecleziologia Bisericii creștine", preluat după modelul evidențiat de cel mai mare teolog ortodox contemporan, D. Stăniloae, la care autorul face nenumărate trimiteri bibliografice, cunoscându-i în mare parte opera distinsului teolog ortodox român. Astfel, în deplină cunoștință de cauză, cititorul mai puțin avizat este informat despre acest fenomen trinitar creștin, care constă în unitatea și interacțiunea treimică doctrinară creștină, dar și în distincția dintre cele trei Persoane care configurează acest model perihoretic prin intermediul perihorezei. Probleme dezbătute doar de teologi, nemaifiind regăsite în abordările exclusiv teologice din partea unui cercetător laic, pentru care aventură spirituală trebuie felicitat și apreciat.
Pentru cititorii mai puțini familiarizați cu această problematică ce ține mai mult de metafizică și transcendență decât de realitatea imediată, în cel de-al treilea capitol, intitulat „Atributele divinității - ale lui Dumnezeu", autorul încearcă să apropie cititorul de esența problematicii abordate, realizând un inventar descriptiv și explicativ al acestor atribute ce configurează acest statut divin al lui Dumnezeu, perceput și evaluat de aproape toate religiile cunoscute. Se pot desprinde din acest punct de vedere: atribute ontologice sau ale firii lui Dumnezeu (spiritualitatea, infinitatea, omniprezența, eternitatea, veșnicia, neschimbabilitatea, omnipotența, unicitatea, aseitatea și autosuficiența); atributele gnoseologice sau intelectuale (omnisciența, ipseitatea și perfecțiunea); atribute afective și morale (iubirea, bunătatea, libertatea, sfințenia, dreptatea, veridicitatea și fidelitatea). Nu în ultimul rând, autorul acordă un loc important în analiza acestei complexe problematici legate de atributele lui Dumnezeu, acelui atribut suprem care Îl diferențiază de orice ființă, cel de a fi deținătorul adevărului absolut și Proiectant al creației divine, astfel că în opinia autorului, din punct de vedere logic și epistemologic, Dumnezeu poate fi definit printr-un asemenea atribut, identificând parțial această proprietate supremă cu ceea ce i-a rămas omului să cunoască pentru a se apropia cât mai mult de acest adevăr ultim ce-i aparține Creatorului. O dialectică interesantă ce evidențiază o anumită dinamică în planul cunoașterii lui Dumnezeu, dacă nu chiar o schimbare de paradigmă, mai ales prin rolul cunoașterii în raport cu credința, nu doar prin intermediul credinței și revelației (asupra căreia se va ocupa în următoarea carte anunțată - Revelație și cunoaștere), ci și prin intermediul rațiunii, ceea ce îl plasează pe omul de știință analizat pe o poziție fideistă, care chiar dacă nu este declarată, ea se poate deduce cu ușurință din lectura cărții de față, și nu numai.
(Va urma)
