FESTIVALUL INTERETNIC: “CETERUICA DRAGĂ MI-I”

Distribuie pe:

În sala de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist “Mureșul” din Târgu-Mureș, sâmbătă, 13 iulie 2019, s-a desfășurat cea de-a treisprezecea ediție a Festivalului intitulat “Ceteruica dragă mi-i”.

Organizarea acestei defilări a costumelor populare din fața instituției până la magazinul “Darina” și înapoi, a aparținut Ansamblului Coregrafilor și Ansamblurilor profesioniste Mureșul, Casei de Cultură a Studenților Mureș, iar director al festivalului a fost Molnar Jozsef.

Alături de prezentarea programului de către omul de televiziune, Mihai Nașca, pe scenă au mai urcat ansamblurile “Hora” Ungheni, “Cillagfenx” Fântânele, “Nagypilloncs” Târgu-Mureș, Ansamblul săsesc “Goldregen” Reghin, “Spice Mureșene”, Grupul vocal “Dionisos” al Comunității Elene Brașov, “Coronița”, “Solovăstru”, “Țara Cântecelor Mele” Daneș, “Szivarvany” Fântânele, și soliștii de muzică populară: Laszlo Leila, Denisa Marin, Alina Morozorz, Abraam Tibor și Sebastian Șerban. Atât dansatorii, cât și soliștii vocali au adus pe scenă diferite cântece și dansuri populare ale minorităților cărora le aparțin.

Atât cântecele, cât și dansurile populare aduse de cei care au participat la acest important festival au primit din partea publicului spectator aplauze meritate.

În final, reprezentanții formațiilor participante au primit din partea organizatorilor câte o diplomă de participare și trofeul festivalului.

Lasă un comentariu