Există însă și o altfel de etapizare - aceea a strategiei pe care încă din 1953 Partidul Comunist Chinez a elaborat-o și a pus-o în practică prin intermediul a nu mai puțin de 12 planuri cincinale. Studiul obiectivelor acestora scoate în evidență istoria evoluției conceptului chinez de dezvoltare și modernizare. Este istoria unei treceri dureroase, cu pierderi și mari sacrificii, de la doctrina comunistă de tip sovietic, a luptei de clasă și a socialismului victorios în competiția cu capitalismul, la doctrina comunistă de tip chinez, de conviețuire cu un capitalism pe care nu numai că îl tolerează, dar de care se și folosește, prin preluarea controlată a instrumentelor și a instituțiilor pieței concurenționale.
Este interesant, din acest punct de vedere, modul în care este discutată actualmente în spațiul public chinez această trecere de la modelul sovietic, la cel chinez al dezvoltării. Se consideră că modelul sovietic, pe care cercetătorii și oficialii Partidului Comunist încă îl numesc „stalinist", nu numai că a fost greșit conceptual chiar de la apariția sa, dar nici nu a fost abandonat după 1990, în pofida unor schimbări importante survenite în economia și în societatea fostei Uniuni Sovietice.
„Trebuie să recunoaștem că socialismul sovietic a avut capacitatea unor mari realizări economice, a creat milioane de locuri de muncă, a ridicat nivelul de trai și a oferit dreptul la o educație gratuită, dar, pe ansamblu, modelul sovietic a eșuat în încercarea de a crea o societate armonioasă și echitabilă. Libertatea și democrația există doar pe hârtie, ceea ce evidențiază un contrast enorm între teorie și practică. Odată cu începerea programului de reformă, cu treizeci de ani în urmă, China a implementat un model socialist cu caracteristici naționale care nu numai că s-a despărțit radical de cel sovietic, dar a și obținut rezultate remarcabile. Putem spune că, acum, în al doisprezecelea plan cincinal, China dovedește despărțirea totală de modelul economic sovietic.
Socialismul cu caracteristici chineze a renunțat radical la rigiditatea sistemului economiei planificate introducând un sistem de îmbinare a principiilor și valorilor socialismului cu principiile și instituțiile pieței concurenționale. Mai mult decât atât, China a învățat din greșelile socialismului sovietic punând ca principiu de conducere a societății orientarea dezvoltării către popor în sensul motivării acestuia printr-o permanentă respectare a drepturilor și nevoilor acestuia. Se consideră că această ideologie a orientării spre popor este una dintre cele mai importante inovații ideologice ale socialismului chinez („people -oriented as the founding ideology of the nation and the governing concept").
Copiind modelul sovietic, China a copiat și erorile acestuia, iar reforma începută cu treizeci de ani în urmă poate fi socotită punctul de ruptură cu acel model, ceea ce a condus la evitarea unor noi erori care ar fi creat un nou val de durere și sacrificii populației. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că societatea și economia chineză se află încă într-o situație de tranziție de la un model la altul, ceea ce obligă la continuarea reformelor și la dezvoltarea instituțiilor democratice."
Analiza dezvoltării economiei chineze arată că extraordinara creștere economică se explică prin opțiunea politică de a abandona sistemul planificat de conducere a economiei. Hotărând să mențină ideologia socialistă a construcției economice și sociale, Partidul Comunist Chinez a înțeles însă că singura cale de creștere a producției, a productivității și a competitivității era implementarea unei largi game de reforme structurale menite să realizeze un model de dezvoltare original, în care ideologia socialistă promovată de Partidul Comunist să coabiteze cu principiile și instrumentele pieței libere. Astfel, în 1978 sunt declanșate, la inițiativa prim-ministrului Deng Xiaoping, un număr important de reforme ale sistemului industrial, agricol și financiar, care conduc la liberalizarea economiei și la deschiderea totală spre piața internațională.
Cei mai mulți analiști ai economiei chineze consideră că succesul reformelor a constat în gradualitatea cu care au fost aplicate. O gradualitate nu numai în orizontul de timp, dar și din punctul de vedere al amplitudinii. Toate reformele, înainte de a fi generalizate, au fost testate la nivel local, la nivel de ramură sau domeniu de activitate, au fost analizate rezultatele pozitive, dar și efectele perverse, au fost corectate sau chiar profund schimbate dacă aduceau costuri sociale prea mari. Deși gradualismul s-a dovedit a fi salutar în reformarea unei țări de dimensiunea Chinei și a celei mai mari populații mondiale, el a condus și la întârzieri sau chiar la ratarea unor obiective importante. Astfel, s-a remarcat rămânerea în urmă a procesului de reformare a sistemului bancar, ca și existența unui număr impresionant de mare de întreprinderi de stat menținute la un nivel rezonabil de competitivitate doar prin subvenții de la buget.
Este important de subliniat faptul că politica reformelor a constat doar în eficientizarea și modernizarea sistemului economic, fără a pune în discuție status quo-ul politic.
Reformele economice nu au fost nici precedate, nici acompaniate și nici urmate de reforme politice. Liberalizarea economiei nu a însemnat și liberalizarea politică, nefiind făcute niciun fel de concesii în domeniul pluripartitismului, al drepturilor omului, al libertăților civice sau al libertății de exprimare.
(Va urma)
