“RETORICA DIVINĂ” (II) REFUGIU ÎN CĂUTAREA ȘI ARGUMENTAREA EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU

Distribuie pe:

Efortul întregit în vederea realizării scopului mărturisit (regăsit chiar pe coperta IV a lucrării) de autor este concretizat în ultimul capitol al cărții, intitulat “Argumente demonstrative privind Divinitatea”, capitol profund, în care interacțiunea dintre știință, filozofie și teologie, pe acest fond argumentativ, este prezentă la tot pasul. Premisa de la care pleacă autorul în abordarea subiectului, este de tip kantian (“Este absolut necesar ca omul să se convingă de existența lui Dumnezeu; dar nu este necesar să demonstreze că Dumnezeu există”), făcând în acest sens mențiunea că efortul de a-L cunoaștem pe Dumnezeu, prin apropierea noastră de El, este o necesitate, nu și demonstrarea existenței Sale, care nu intră în totalitate sub responsabilitatea logicii și rațiunii. Alte elemente de influență kantiană rezultă și din perspectivă gnoseologică, când autorul manifestă suficiente rezerve privind cunoașterea exhaustivă a lui Dumnezeu, făcând trimiteri la caracterul procesual al cunoașterii prin asemănarea noastră cu Dumnezeu, ca urmare a transformării chipului potențial, într-o asemănare manifestă prin chipul devenit asemănare (se resimte din acest punct de vedere apropierea viziunii sale cu cea a Sfântului Vasile cel Mare, după care “chipul este asemănarea în potență, iar asemănarea este chipul în actualitate”). Asemenea rezerve rezultă și din afirmația asociată unui alt gânditor contemporan mai puțin cunoscut, după care “Un Dumnezeu înțeles nu este un Dumnezeu”, judecată pe care autorul o convertește în sintagma “Un Dumnezeu cunoscut nu este Dumnezeu”, situându-se nu atât pe poziția agnosticismului kantian, ci mai degrabă pe o poziție carteziană, îndoindu-se de multe adevăruri percepute drept certitudini sau chiar postulate teologice de neînlocuit. Așa cum mărturisește autorul, o asemenea atitudine cvasiagnostică a îmbrățișat-o încă din primul an al studenției, pe când era student al Facultății de filozofie din București, când considera că răspunsul dat asupra lui Dumnezeu, va fi ultimul răspuns dat de om privind acest subiect copleșitor. Aceasta nu înseamnă că prin prisma acestui agnosticism relativ, l-a negat pe Dumnezeu, cel puțin din punct de vedere filosofic și științific-fideist, preocupările sale rămânând constante până în prezent, când frământările și îndoielile sale s-au materializat în aceste trei cărți de referință în domeniul filosofiei și religiei. Din cele declarate, mai mult sau mai puțin direct, adoptă o atitudine de tip cioranian, fără să-l nege pe Dumnezeu, declarând în acest sens că cine îl neagă pe Dumnezeu, ca sursă și ca adevăr absolut pentru rațiune, lasă rațiunea plutind pe un ocean planetar al relativismului și iraționalității, iar cine crede în Dumnezeu, nu poate avea încredere doar în rațiune, asemenea lui Einstein care declara că “știința fără religie este șchioapă, iar religia fără știință este oarbă”. Din aceeași perspectivă metaforică privind adevărul absolut, rămâne exprimarea autorului prin care contrapune adevărul absolut și eternitatea, adevărului neexprimat de alte ființe iraționale și relativismului temporal, după care imperiul clipei este mai presus de eternitate, iar trilul unei ciocârlii exprimă mai mult adevăr decât adevărul biblic și evanghelic, atât de mult suspus interpretărilor subiective, de unde relativizarea adevărului absolut în adevăruri care nu pot coabita într-o armonie și echilibru gnoseologic și epistemologic decât prin prisma unicității și a exclusivismului său

în calitate de adevăr divin revelat, greu de cunoscut.

Dar pentru a nu rămâne sub acest imperiu relativizant asupra adevărului absolut, identic cu Dumnezeu, autorul prezintă întregul registru argumentativ ce vine în sprijinul demonstrării onto-teologice a existenței lui Dumnezeu. Capitolul IV al cărții, cel mai dens și edificator capitol în demersul întreprins, surprinde întreaga gamă de argumente, cum ar fi argumentele de tip: ontologic, cosmologic, teleologic, eutaxiologic - al ordinii, contingenței, entropologic - legat de entropie, al cauzalității, al mișcării și schimbării, istoric și moral, încheind cu argumentele științifice - ale științelor particulare (geologie, biologie, genetică, neurofiziologie, psihologie, neuroteologie și, nu în ultimul rând, cu cele din domeniul fizicii cuantice și subcuantice), percepându-le nu în mod separat, ci într-o simbioză în care toate, într-un mod complementar, coabitează în susținerea argumentată a existenței lui Dumnezeu. Un efort aproape supraomenesc, în a putea cuprinde cu mintea și sufletul unui singur om, un asemenea registru problematic vast și complex, peste care așa cum susține și autorul, mintea umană nu poate urca mai sus, ci doar sufletul se poate adânci prin cunoaștere și credință. Acestui comandament spiritual suprem i s-a subordonat autorul când a ales acest subiect suprem și sublim, împlinind un asemenea gând și aspirație spre cunoașterea divinității care a germinat în conștiința și sufletul său, din anii copilăriei, pe care l-a simțit și cultivat, iar ca răspuns și mulțumire față de Pronia divină, a scris această carte ca un imn de slavă dedicat doar lui Dumnezeu.

(Sfârșit)

 

Lasă un comentariu