LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

În ideea de a nu ne uita personalitățile care au făurit istoria noastră și, mai ales, pe cei care au contribuit la făurirea Statului Național Român modern, activitatea de la Casa Iancului de miercuri, 17 iulie, a fost consacrată lui Vasile Lucaciu, supranumit de contemporani “Leul din Sișești”. Conferința a fost susținută de jr. Silviu Rațiu, cu un material amplu, bine documentat.

Vasile Lucaciu (21 august 1852 - 29 noiembrie 1922) a fost unul dintre făuritorii conștiinței naționale a românilor transilvăneni, luptător pentru drepturile acestora, inclusiv pentru eliberarea lor națională.

În anul 1868 este trimis de Biserica Greco-Catolică cu o bursă la Roma, pentru a studia teologia și filosofia. Absolvă facultatea cu “Magna cum laude”, primind titlul de doctor în teologie și filosofie. În anul 1878 este profesor la Gimnaziul din Baia Mare, iar după desființarea acestuia, ca liceu cu limba de predare română, este trimis, în anul 1885, ca preot paroh greco-catolic, în comuna Sișești, unde, în câțiva ani, ridică o catedrală și o școală românească.

Își face cunoscute ideile social-politice prin intermediul ziarelor “Gazeta de Transilvania” și “Observatorul”, remarcându-se ca un militant activ pentru ideea de libertate națională, sens în care, în 1892 este inițiatorul și semnatarul Memorandumului, motiv pentru care este condamnat la închisoare de către autoritățile maghiare. Regele Carol I și Franța amenință cu ruperea relațiilor cu Ungaria și astfel, după un an de detenție, este eliberat.

În 1905 este ales deputat din partea PNR în Parlamentul de la Budapesta, unde este o voce extrem de puternică întru apărarea drepturilor românilor. La 1 Decembrie 1918 este ales membru în Consiliul Dirigent. După o lungă boală, se stinge din viață la 29 noiembrie, 1922, regele declarând zi de doliu național la înmormântarea sa.

A construit opt biserici, două catedrale, șase școli românești, lăsând în urma lui un bogat tezaur de gândire politică, filosofică și socială. A fost imortalizat în “Doina lui Lucaciu”, compusă încă în timpul vieții sale, de învățătorul Gheorghe Bucu, din Șiștorovăț.

Marea surpriză a manifestării a fost faptul că la activitate a asistat și a luat cuvântul strănepoata lui Vasile Lucaciu, doamna dr. Marcela Amaria Corfariu, născută Lucaciu, domiciliată în Tg.-Mureș. Domnia sa ne-a istorisit câteva momente semnificative din viața lui Vasile Lucaciu, cunoscute de la tatăl său, nepot al lui Vasile Lucaciu. Completări la temă au făcut domnii: jr. Ioan Berța și prof. Gheorghe Nistor, iar clipa de poezie a fost susținută de dr. Dorian Marcoci și subsemnatul.

 

Lasă un comentariu