“Budapesta nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru represiunea sa, de secole, asupra populației românești din Transilvania” (Larry Wats, istoric american, 2013).
Cu o îndărătnicie demnă de o cauză mai bună, etnia maghiară a traversat secolele, până în “era” lui K.H., afișând o autosuficiență prin care, zicându-și “rasă superioară”, a dus un permanent război cu națiunea română și, departe de a-și cere iertare pentru relele săvârșite, niciodată nu a încetat să atenteze la demnitatea și suveranitatea noastră națională!
Din nefericire, în ciuda faptului că ne aflăm în vremuri de avânt “civilizator”, mentalitatea reprezentanților comunității maghiare s-a menținut la nivel medieval și, cum nu s-a jucat și nu se joacă cinstit, ne este dat să avem, la 3 decenii de când Marile Puteri au “reaprins călcâiele” Ungariei ca să ne pună din nou “jugul” anihilării naționale (nici în '89, maghiarii lui Tökés nu au vrut să respecte legea), cum românii iar sunt puși, “enigmatic”, la “stâlpul infamiei”: căci este un “miracol” nu numai faptul că la “tragerea la sorți” pentru alegerile prezidențiale (din 2014) primul pe listă a fost K.H. (iar naționalistul român C.V. Tudor a fost ultimul, adică al 14-lea!), dar și felul în care, țineți-vă bine, la zeci de mii de români din Moldova și Muntenia li s-au “aprins călcâiele” de “dragul” maghiarilor și ... au votat ca U.D.M.R. să ne poată aduce deservicii naționale în Parlamentul Europei de la Strasbourg!
Măi, să fie! Păi, iar ajungem la vorba lui Stalin, președintele care spunea că “nu contează cine votează, contează cine numără voturile”? Or, la noi, voturile le numără, ca o premieră în Europa, serviciul militarizat al STS ... fără să se știe, conform datelor INS, MI și AEP, care este cifra exactă de alegători! Mare mai trebuie să fie deci moftul ... din postul ... care deține softul...
