Un bărbat de 92 de ani s-a decis, după moartea soției lui, să se mute într-un azil pentru vârstnici, deoarece locuința sa era prea mare pentru el, și nu dorea să trăiască singur, fără companie, iar copiii și nepoții locuiau departe, în alt oraș. Ajuns acolo, a așteptat pe hol până a venit un angajat tânăr, care l-a luat cu el pentru a-i arăta camera. În drum spre lift au trecut pe lângă o altă cameră, iar bătrânelul, aruncând o privire înăuntru, a zâmbit și a spus: “Îmi place foarte mult.” Tânărul a fost surprins de această afirmație și a încercat să-l corecteze, spunându-i că aceea nu este camera lui, dar că vor ajunge acolo imediat. În timp ce mergeau mai departe, bătrânelul a răspuns: “Știi, faptul că îmi place sau nu camera mea nu ține de poziționare sau de mobila din ea. Ci de atitudinea mea și de felul cum vreau să privesc acea cameră. Iar eu m-am decis să fiu fericit”.
