“DOMNULUI PROFESOR, CU DRAGOSTE...”

Distribuie pe:

Motto: “Profesorul influențează întru eternitate; nici chiar el nu poate ști unde se oprește influența sa”. (Henry Brooks Adams)

Recent, m-a vizitat la redacție una dintre fostele mele educatoare din anii grădiniței, doamna Susana Oprea, încredințându-mi spre publicare - mai târzior, ce-i drept, - un text despre sărbătorirea împlinirii a șapte secole de la prima atestare documentară a localității Sânmihaiu de Pădure din județul Mureș. Deși evenimentul în sine s-a îndepărtat în timp, marginaliile “fiicei satului” sunt emoționante, reliefând și prin dezinvolta mânuire a condeiului calitatea profesională a formatorilor de altădată, capabili să devanseze oricând numeroase tinere cadre din sistemul actual de învățământ. (IOANA FLOREA)

În loc de impresii

Într-o sărbătoare de Coborârea Duhului Sfânt am fost invitați, prin mass-media, să ne redefinim ceea ce suntem, să ne reîntâlnim cu cei dragi, cu cei cu care am conviețuit, să participăm la slujba religioasă, înălțătoare, din Biserica satului Sânmihaiu de Pădure. Mărturisesc faptul că pe unii dintre fiii satului i-a mobilizat invitația făcută pe internet, pe alții dorința de a se reîntâlni cu consătenii pe care, în unele cazuri, nu i-au mai văzut de 50 de ani. Pe mine m-au mobilizat dangătul clopotelor de la Biserică și respectul față de înaintașii noștri care au trudit pe acele meleaguri, care au avut palmele bătătorite de uneltele agricole la munca ogorului, care au știut să-și apere glia cu riscul de a-și lăsa copiii orfani de ambii părinți, dar aceste lucruri nu ne mai impresionează pe unii dintre noi, doar afișăm acel respect binemeritat de înaintașii noștri. Sunt convinsă că, pentru mulți dintre noi, acea sărbătoare a rămas o sărbătoare pentru suflet, un “surâs al infinitului”. Acel loc străjuit de Crucea dintre Sânmihaiu și Comori (un fel de “Cruce a talienilor” din romanul “Baltagul”), de Crucea dintre Sânmihaiu și Șerbeni, dintre Sânmihaiu și Căcuci... se caracterizează prin simplitate, ca, de altfel, și locuitorii acelui sat - ei preferă muzica moderată în locul celei stridente, care provoacă disconfort. Ne spunea un profesor de muzică să deosebim muzica de zgomot.

De bun augur a fost invitarea profesorilor care au slujit în acel sat fără a li se deconta naveta. Au participat majoritatea fostelor profesoare, dar a lipsit “motivat” domnul Rakosi Siegfried, cel care a pus umărul la recuperarea Gramaticii parcurse în clasele V-VII. Sper să fiu în asentimentul majorității absolvenților din anii 1966 încoace, sper să fi exprimat un adevăr incontestabil, căci “e adevărul fluviu frumos și maiestuos/ și undele-i albastre nimic nu întinează/ Izvor de care setea cei mulți și-o potolesc,/ Tulpină pe care virtuțile-nfloresc/ Stea care luminează pe drumul cel spinos/ Lumina revărsată dintr-un spirit virtuos.” (Victor Hugo, “Les chants du crépuscule”, Poeme XX)

“Necazul” a fost că n-am putut să ne manifestăm cum am fi dorit. Mi-aș fi dorit reîntoarcerea la un joc bătrânesc de sub teiul din “ulița de la Cruce”, așa cum îl jucau moșii și strămoșii: Badiu Simion, Crișan Ioan (a lui Anuca), Crișan Toma etc., că tot am fost inițiați în tainele jocului popular de domnul profesor Emil Suciu, care ne-a făcut să pricepem “tainele” matematicii. Tuturor le datorăm o vie recunoștință.

Sunt de admirat și fiii satului care au venit de la 500 de kilometri cu mijloace de transport în comun.

Mulțumiri sincere organizatorilor, care au fost puțini la număr, însă cei care s-au implicat s-au străduit să fie la înălțime. De asemenea, aducem mulțumiri domnului prefect și doamnei primar Maria Moldovan, care și-au făcut timp să participe, să fie în mijlocul nostru.

Formațiile de dansuri și artiștii invitați au fost pe măsura așteptărilor. Păcat că a fost foarte cald, apoi a venit o ploaie scurtă, care  ne-a luat pe nepregătite, așa încât lumea s-a cam retras în locurile amenajate.

Până la o nouă întâlnire, dacă Dumnezeu ne ajută, le doresc tuturor o vară liniștită, sănătate, bucurii.

 

Cu dragoste și respect,

SUSANA OPREA, educatoare pensionară

Lasă un comentariu