AUR, ARGINT ȘI BRONZ PENTRU ȘAHIȘTII DE LA CSȘ TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Sala Sporturilor din Iași a găzduit, timp de 8 zile, întrecerile Campionatului Național de Șah pe echipe, rezervat categoriilor copii, juniori și tineret. Printre cluburile participante s-a numărat și CSȘ Târgu-Mureș, care a cucerit cinci medalii, dintre care una de aur, două de argint și două de bronz. Locul I și titlul național a fost obținut la șah rapid de echipa de băieți Under 20, formată din Victor Văsieșiu, Farcádi Hunor și Matei Vîlcu, care și-a mai trecut în cont o medalie de argint și la șah blitz. Echipa de fete, alcătuită din Ariana Ciocan, Alisa Enachi și Andra Măluțan (media de vârstă a celor trei fiind de numai 13 ani), a terminat pe locul al doilea la șah rapid 18 ani și pe trei, la șah clasic, categoria de vârstă 20 de ani. Cea de-a cincea medalie a fost câștigată de echipa de fete Under 10, alcătuită din Lorena Enachi, Kiss Abigel și Kiss Hanna, care și-a adjudecat bronzul la șah clasic. Șahiștii mureșeni sunt pregătiți de antrenorii Gál Imola Katalin și de Barátosi Iosif Gavril.

Lasă un comentariu