RESURSELE FERMEI FAMILIALE ȘI TINERII DIN MEDIUL RURAL!

Distribuie pe:

Într-un timp se tot discuta despre încurajarea fermelor de familie, o posibilă soluție pentru salvarea satului românesc de la depopulare. Din nefericire, vremelnicii guvernanți, preocupați de jocuri politice, n-au gândit nici un proiect de perspectivă pentru încurajarea micului fermier. Ne plângem că pleacă tinerii din România în țări străine, în cel mai fericit caz se stabilesc la oraș, dar nu se amintește nimic de faptul că legile agriculturii se fac tot în favoarea exploatațiilor mari. O mare parte din vină o poartă consultanții care se ocupă mai mult de exploatațiile mari, unde comisionul este mai gras. Proiectele pentru fermierii mici sunt prea puțin atractive și din cauza documentației stufoase. În plus, există riscul să nu fie aprobate dosarele pentru fermele mici, chiar dacă consultantul încasează comisionul fără nicio responsabilitate la respingerea proiectului. Consultantul își încasează banii, de multe ori, pentru un proiect nesigur. Realitățile din agricultura României confirmă faptul că ferma familială nu poate supraviețui în economia de piață, nu rezistă fără subvenții.

Mai există un aspect, de care tinerii rămași în sat din diferite motive, îl neglijează. Faptul că micul fermier nu stă la cârciumă toată ziua, cum stau beneficiarii de ajutor social sau din pensia părinților.

Există situații când tinerii fermieri răzbesc, se descurcă în fermele mici, prin hărnicie, pasiune și implicare în nobila îndeletnicire de agricultor.

De pildă, în comuna Bahnea am întâlnit doi fermieri tineri, care demonstrează că se poate trăi onorabil din agricultură. Unul m-a rugat să nu scriu nimic despre activitatea sa, fiindcă are prea mulți dușmani, oameni invidioși în stare să îi provoace necazuri. Al doilea, Szabo Iosif, un tânăr de 44 de ani, exploatează o fermă familială cu 111 hectare teren agricol în proprietate și în arendă, 100 de bovine, din care 32 vaci cu lapte, diferența tineret aferent și juninci gestante. Cultivă cereale și plante de nutreț, ferma este întreținută de familie, iar în perioada de campanie apelează la zilieri. Zilnic obține 700 litri de lapte de vacă, 60 la sută din cantitate o vinde prin două dozatoare, unul în Târnăveni și altul în Bahnea, iar 40 la sută la un procesator, cu 1 leu litru. L-am întrebat dacă familia lui formată din părinți, soție și doi copii, toți implicați în munca din fermă, se descurcă cu veniturile obținute. Mi-a declarat următoarele: “75 la sută din venituri le investim în producție și cu 25 la sută trăim. Suntem mulțumiți, mai ales că facem ceea ce ne place. Programul de muncă la noi începe dimineața la ora 5.30 și se încheie seara, când se întunecă. Trebuie să recunosc că avem un ajutor mare cu subvențiile acordate prin APIA, fără aceste subvenții nu știu cum ne-am descurca. Cel mai greu, pentru un fermier mic, îl reprezintă accesarea de sprijin financiar prin proiecte europene. O cameră agricolă locală, prin care fermierii mici să beneficieze de proiecte eligibile este foarte bine venită, prin această formă organizată ne-am descurca mai bine și cu prețurile de vânzare a produselor agricole”.

Situația acestor fermieri este una fericită, fiindcă au răzbit în economia de piață, prin mult efort și înțelepciune. Pe aceștia nu i-a văzut nimeni să-și petreacă timpul prin crâșmă...

Dar ce te faci cu cei care practică o agricultură de subzistență în grădina de lângă casă sau pe terenul moștenit. În primul rând, aceștia nu au unde să-și valorifice produsele agricole. Pe vremuri, în fiecare comună existau centre de achiziții, unde localnicii reușeau să-și vândă ouăle din gospodărie, penele de gâscă și rață, păsări și iepuri de casă. Prin punctele de colectare ale fostului DCA se achiziționa lâna de oaie, pieile de animale, zdrențele din casă. Toate produse agricole și subprodusele aveau căutare, erau valorificate. Ca un fapt divers, la un moment dat se achiziționau și porumbei, cu 5 lei bucata, exportați în Italia. După revoluție, aceste centre de achiziții au dispărut, majoritatea cooperativelor de consum au fost desființate, cu investițiile în clădiri și mijloace fixe realizate în timpul socialismului, cumpărate de diferiți oameni de afaceri sau lăsate de paragină. Astfel că românii sunt considerați cei mai mari risipitori din Europa, prin faptul că nu sunt interesați, nici încurajați în valorificarea eficientă a resurselor din gospodăriile populației.

Suntem săraci și plini de nevoi, fiindcă nu avem înțelepciunea să valorificăm bogățiile imense din satul românesc.

Lasă un comentariu