APROAPE 800 DE PERSONAE AU CERUT AZIL ÎN ROMÂNIA ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI

Distribuie pe:

Aproape 800 de persoane au cerut autorităților din România, în prima jumătate a anului, acordarea protecției internaționale, informează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

“În prima jumătate a anului 2019, 792 de persoane au solicitat acordarea protecției internaționale din partea statului român, iar în 240 de cazuri a fost recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecție subsidiară. Totodată, peste 500 de beneficiari ai unei forme de protecție au urmat programele de integrare”, precizează IGI într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul Direcției Azil și Integrare gestionează procesele de coordonare și monitorizare a procedurii de azil, a procedurilor de integrare, relocare și resettlement pe întreg teritoriul României.

Primirea, înregistrarea și soluționarea cererilor de azil, asigurarea asistenței solicitanților de azil pe durata procedurii și asistența pentru integrare sunt activități care se desfășoară la nivelul Centrelor Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil situate în București, Giurgiu, Timișoara, Galați, Rădăuți și Maramureș, structuri teritoriale specializate în probleme de azil.

“În primul semestru al anului curent, au fost depuse 792 de cereri de azil, cu 11% mai puține față de perioada similară a anului trecut”, menționează Inspectoratul.

Referitor la țara de origine, arată autoritățile, cei mai mulți solicitanți de azil provin din state precum Irak, Siria și Bangladesh, iar cele mai multe cereri au fost depuse la centrele din Timișoara și București.

Totodată, precizează IGI, în ceea ce privește accesul la o nouă procedură de azil, au fost înregistrate 94 de cereri, față de 125 în perioada similară a anului 2018.

“Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, polițiștii de imigrări au soluționat 464 de cereri de protecție internațională în etapă administrativă, în 240 de cazuri fiind acordată o formă de protecție, dintre care pentru 91 a fost recunoscut statutul de refugiat și pentru 149 a fost acordată protecția subsidiară. De asemenea, 760 de solicitanți de azil au fost cazați în cele șase centre specializate, 947 au beneficiat de consiliere, și aproximativ 700, de sesiuni de orientare culturală”, menționează Inspectoratul pentru Imigrări.

Sursa citată mai precizează că, pe linie de relocare extra-UE, conform angajamentelor asumate pentru anii 2018-2019, polițiștii de imigrări au organizat mai multe întâlniri de coordonare cu reprezentanții structurilor implicate în derularea operațiunii de relocare, în vederea stabilirii tuturor detaliilor și aspectelor privind aplicarea programului de relocare pentru cei 109 refugiați de origine siriană aflați provizoriu în Turcia și Iordania.

În perioada de referință, 523 de persoane, care beneficiază de o formă de protecție internațională, au urmat programul de integrare - peste 221 sunt din Siria, 111 din Irak, 33 din Iran și alte țări, spun autoritățile.

Lasă un comentariu