RĂSTOLIȚA - DE 15 ORI “LA ALEI”...

Distribuie pe:

“Celebrul” platou “La Alei” din comuna Răstolița a găzduit, și în acest an, Festivalul Valea Mureșului, eveniment desfășurat în zilele de 27-28 iulie, și organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Valea Mureșului”, în colaborare cu Instituția Prefectului - Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș.

Comunitățile de pe Valea Mureșului s-au reunit pentru a-și dezvălui “comorile” păstrate cu grijă și dăruite din tată-n fiu, generație după generație: tradiții, obiceiuri, vechi meșteșuguri aproape uitate, dar și bucate care de care mai gustoase - toate au fost adunate în satul alegoric, cu ale sale căsuțe reprezentative pentru fiecare comunitate participantă, vizitatorii având, astfel, posibilitatea de a retrăi atmosfera străvechiului sat românesc, cu tot ce are el mai de preț.

Chiar dacă Toplița este singura localitate participantă la acest festival care nu aparține județului Mureș, aceasta face parte din Defileul Mureșului Superior. Din acest motiv dorește să își facă simțită prezența an de an în satul alegoric tocmai pentru că reprezentanții municipiului Toplița își doresc să promoveze Valea Mureșului și să arate vizitatorilor portul popular și tradițiile zonei, notează colegii de la glasulvailor.ro.

Ansamblurile folclorice și interpreții de muzică populară din zonă au întregit atmosfera de sărbătoare a celei de a XV-a ediții a manifestării. (sursa foto - glasulvailor.ro)

Lasă un comentariu