În situația în care extremiștii maghiari cu mintea schimonosită ar fi capabili să aprecieze, să comenteze opiniile mele privind empatia, potrivit căreia eu aș susține că maghiarii din România ar trebui să se manifeste cu strigăte de bucurie când România a atacat Ungaria cu scopul cuceririi anumitor teritorii, subliniez ferm: o asemenea acuzație ar fi echivalentă cu cea mai gravă defăimare. Este vorba, pur și simplu, despre faptul că un politician legitim, responsabil maghiar din România - care știe, datorită culturii sale, că popoarele român și maghiar conviețuiesc de mai multe decenii, au luptat împreună pentru libertate, împotriva asupririi, că în trecutul lor istoric comun tot ceea ce îi leagă din punctul de vedere al fraternității este mult mai mult decât ceea ce le separă - trebuie să știe, să simtă destinul, respectiv bucuria și tristețea națională a acelui popor față de care destinul său este de nedespărțit datorită judecății drepte a Istoriei. Acel politician legitim, responsabil maghiar din România trebuie să fie capabil pentru a aprecia, pentru a observa și din latura intereselor fundamentale naționale ale poporului român fratern și nu numai din punctul de vedere al națiunii maghiare, de exemplu, înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia. Cel care nu este în stare pentru a accepta toate acestea, să nu se numească politician, deoarece astfel este doar un actor diletant al vieții publice și politice din România. În epoca încordării istorice, a austerității violente, a asupririi brutale a naționalităților a existat în Monarhia Austro-Ungară un politician, publicist maghiar, Lajos Mocsáry (1826-1916), în legătură cu care conducerea UDMR tace în mod consecvent, cu toate că UDMR ar fi trebuit să ridice de mult o statuie - și nu doar într-un singur oraș transilvănean - la amintirea acestui politician maghiar european, pilduitor. UDMR nu își propune să-l urmeze pe acest splendid politician maghiar, precum și programul său ideologic. Din cauza acestei empatii manifestate necontenit și ferm de Lajos Mocsáry față de istoria națiunii române și față de soarta românilor din Ungaria, pe conducerea superioară a UDMR, de tip Marko-Hunor-Kelemen, o trec fiorii reci și se ferește de această empatie ca dracu de tămâie.
Lajos Mocsáry și-a sacrificat întreaga sa viață pentru a lupta pentru apărarea drepturilor naționalităților care trăiau pe teritoriul Ungariei. A întreținut ample relații cu românii din Ungaria și a luptat ani la rând cu mult curaj pentru apărarea drepturilor lor, opunându-se propagandei oficiale șoviniste care domina în epoca respectivă. Datorită acestei atitudini, Lajos Mocsáry s-a bucurat de un mare respect și dragoste în rândurile populației române, într-atâta încât, în momentul în care a fost exclus din Partidul Independenței - fiind și unul dintre membrii fondatori ai acestui partid - din cauza susținerii drepturilor naționale și sociale ale românilor, și când din cauza acestei poziții adoptate a fost expulzat de putere din viața publică, și ca publicist a fost marginalizat, a fost redus la tăcere, dar chiar și așa, în mai 1888, la Caraș Severin, în circumscripția electorală a opoziției române, alegătorii români l-au votat și l-au trimis ca reprezentant în Parlamentul maghiar.
De ce amintesc acum de toate acestea? Deoarece, văzând exemplul dat de Lajos Mocsáry, nu pot să mă abțin ca să nu întreb: Unde e acel lider UDMR care, datorită atitudinii sale exemplare și empatice, s-ar bucura azi, în România, de atâta respect și dragoste în oricare dintre circumscripțiile electorale ale românilor, de cât s-a bucurat din partea românilor din Monarhia Austro-Ungară Lajos Mocsáry? Dar unde e acel parlamentar român, deputat sau senator, care ar lupta cu o empatie exemplară, de neînfrânt, cu un curaj prin care și-ar asuma absolut totul, pentru românii majoritari, pentru partidele aflate la putere, așa cum a luptat în vremea aceea Lajos Mocsáry pentru drepturile naționalităților din țara noastră, care ar reprezenta pe aceștia, de exemplu, la o circumscripție electorală locuită de maghiari, iar alegătorii de naționalitate maghiară nu ar vota pe un lider UDMR, ci pe El, pe un român cu spirit european, și pe El l-ar trimite în Parlamentul României?
În zadar se laudă propaganda udemersită, de exemplu, că la ultimele alegeri locale funcțiile de președinte ale consiliilor locale din cinci județe au fost câștigate de candidații UDMR. În ziarele de limbă maghiară susținute de UDMR nu se poate citi un cuvânt dacă locuitorii români care sunt în majoritate în județele Mureș, Bihor și Satu Mare i-au votat sau nu pe liderii UDMR sau în fruntea județelor amintite liderii UDMR au ajuns în urma unor negocieri neprincipiale care au avut loc în cadrul consiliilor locale între partide, mai cu seamă în condițiile rivalizării a celor două mari partide: Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, și nu datorită simpatiei, dragostei și respectului populației române majoritare au ajuns liderii UDMR în fotoliile de președinte ale respectivelor consilii locale. Întrebarea mea referitoare la liderii UDMR, similară cu cea privind pe Lajos Mocsáry, este, evident, retorică. Dar, cum să fie un lider UDMR atât de popular și acceptat în condițiile în care pentru el “România nu este patria natală în adevărata sa valoare”, care ocărește cea mai mare sărbătoare națională a poporului român, care se lansează în atacuri anticonstituționale împotriva acelei patrii natale în care a crescut, muncește și trăiește și încă în mare pompă?
Până când nu vor intra pe eșichierul politic acei tineri politicieni maghiari din România pentru care singura patrie natală este România și care poartă, în mod natural, o empatie în inimile și sufletele lor față de istoria și destinul poporului român fratern, până atunci reprezentarea și apărarea intereselor națiunii maghiare din România vor fi monopolizate în continuare de figurile lipsite de empatie ale UDMR, cu toate că este tot mai clar că această organizație nu se mai bucură de susținerea pan-maghiară din România. În pofida acestui fapt, datorită structurilor de putere construite de UDMR, de persoanele care au ajuns datorită acestei organizații în funcții publice profitabile, precum și datorită relațiilor cu rudele, familiile respectivelor persoane, UDMR va reuși la alegeri să acceadă în Parlamentul României.
Îmi exprim speranța că după apropiatele alegeri parlamentare și după instalarea noului guvern votat de noua majoritate parlamentară nu va mai trebui să ne întrebăm, simbolic, împreună cu mulți conaționali în legătură cu uneltirea politică, cu intrarea cu orice preț în coaliția guvernamentală a conducerii superioare a UDMR: “Unde ați fost, români?!”, “Unde sunteți, români?!”
