S-ar putea spune că bisericile aparținând naționalităților conlocuitoare s-au bucurat de o mai mare atenție din partea statului chiar decât Biserica românească.
Desigur, am putea invoca și alte aspecte privitoare la libertățile religioase din România, de după Marea Unire din 1918, inclusiv a confesiunilor maghiare. Aceste realități, alături de altele, de ordin social, economic, politic, sugerează parcă și astăzi întrebarea: cum se explică că regimul de ocupație horthyst, instituit în nord-vestul României după Dictatul de la Viena, din august 1940, a adoptat față de Biserica românească, ca și față de români în general, o politică vexatorie, menită a lichida naționalitatea românilor, suprimându-le în primul rând spiritualitatea, inclusiv în domeniul vieții confesionale? Nu există, oare - se întreabă omul zilelor noastre -, o continuare între vechea politică a statului ungar față de români, de dinainte de 1918, și cea aplicată față de ei după anexarea teritoriului românesc, dobândit prin Dictatul de la Viena? Nu există, pe de altă parte, o mare discrepanță între modul în care au fost tratate, în România, după 1918, confesiunile maghiare și politica lui Horthy față de religia românilor în teritoriul românesc anexat în 1940?
Scopul cărții noastre nu este de a trata, prin metoda comparației, situația Bisericii românești, aflată sub regimul horthyst în anii 1940-1944, și cultele de expresie maghiară din România. Oricum, prin capitolul de față, am urmărit să sugerăm unele antecedente ale politicii ungare față de Biserica românească din Transilvania, din această perioadă, în totală discrepanță cu modul în care confesiunile maghiare au fost - și sunt - tratate, atât în România, cât și în alte state civilizate ale lumii, unde trăiesc naționalități diferite.
În elaborarea cărții, autorul a ținut seama de faptul că istoria Bisericii din România este tratată în numeroase lucrări de specialitate, motiv pentru care nici în această parte introductivă și nici în cele care urmează nu s-au analizat procesele generale ale organizării, evoluției și activității bisericești din România sau din teritoriul la care ne referim. Scopul urmărit de noi este, așadar, de a înfățișa suferințele, vexațiunile la care a fost supusă Biserica românească din nord-vestul țării din partea regimului horthyst de ocupație în anii 1940-1944. Această “Golgotă” a Bisericii românești este de natură să mențină mereu trează conștiința tuturor oamenilor asupra realității că fascismul, indiferent de culoarea națională, a pus în cauză nu numai cultura, libertățile politice, cuceririle democratice ale umanității, ci și dreptul sacru al omului de a-și tămădui și apăra sufletul în sanctuarul sfânt al religiei, ca un refugiu menit a-i apăra ființa în situații atât de grele ca cele care au urmat anexării de către Ungaria horthystă a nord-vestului României, în anul 1940.
