INTERES PENTRU UN PORTOFOLIU CONSISTENT AL ROMÂNIEI LA CE

Distribuie pe:

Premierul Viorica Dăncilă a avut luni o convorbire telefonică cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ocazie cu care și-a exprimat interesul pentru un portofoliu consistent în cadrul Colegiului Comisarilor, care să reflecte expertiza României.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, în cadrul convorbirii, premierul român a transmis noului șef al Executivului european felicitări pentru alegerea la conducerea Comisiei Europene și a reiterat sprijinul Guvernului român pe durata exercitării mandatului. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat faptul că, pentru România, Comisia Europeană rămâne un partener cheie și un pilon vital în arhitectura instituțională a Uniunii Europene.

Referindu-se la formarea viitoarei Comisii Europene, premierul Dăncilă a exprimat interesul pentru un portofoliu consistent în cadrul Colegiului Comisarilor, care să reflecte expertiza României, precum și contribuția țării noastre la consolidarea și dezvoltarea agendei europene, dovedită inclusiv prin exercitarea cu succes a mandatului României la Președinția Consiliului UE.

La rândul său, președintele ales al Comisiei Europene a adresat felicitări premierului Viorica Dăncilă pentru rezultatele obținute de România la Președinția Consiliului Uniunii Europene, menționează sursa citată.

Premierul român și președintele ales al Comisiei Europene au convenit continuarea dialogului, atât în cadrul unei vizite la Bruxelles a prim-ministrului Viorica Dăncilă, cât și al unei vizite în România a Ursulei von der Leyen.

Lasă un comentariu