Se pare că, de zeci de ani, societatea românească se zbate să se elibereze de mentalități maladive de tip comunistoid.
Un contemporan al lui Mihai Eminescu, eminentul om de cultură, Titu Maiorescu, stabilise încă pe la 1870, o caracteristică culturală fundamentală a vremii lui - promovarea cu prioritate a “formelor fără fond”, în literatură, în politică, în domeniul juridic... Constatăm cu regret și surprindere că, după 150 de ani de la apariția printre noi a “formelor fără fond”, situația a rămas aproape neschimbată: minciuna, ipocrizia, oportunismul, mimetismul, incompetența..., ne împiedică mereu să promovăm moralitatea, meritocrația și spiritul european autentic.
Simulăm cu obstinație competența, originalitatea și promovarea valorilor morale, dar ce nu simulăm? Mai tragic și mai dezumanizant este că am ajuns să simulăm până și comportamente morale fundamentale pentru bunul mers al existenței noastre comunitare: empatia și compasiunea față de suferințele aproapelui nostru! Evenimentele tragice de la Caracal, ar putea fi pentru noi o lecție și un avertisment. Vom avea însă inteligența comunitară și individuală necesară pentru a învăța ceva consistent din aceste multiple erori și nenumărate suferințe individuale și colective? Din indiferență, din frică și oportunism, probabil doar vom decide să reconfirmăm o mai veche constatare de comportament aberant: “de multe ori omul se împiedică de adevăr, dar se ridică și merge mai departe”.
Mai avem azi capacitatea și dorința sinceră de a găsi soluții morale, juridice și instituționale, viabile și coerente, necesare pentru ieșirea din acest “labirint” al erorilor noastre morale fundamentale, sau am ajuns să ne resemnăm și să ne victimizăm mereu, asemenea celor care au renunțat să mai lupte?
