BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN NORD-VESTUL ȚĂRII SUB OCUPAȚIA HORTHYSTĂ 1940-1944 (XIII) DICTATUL DE LA VIENA DIN AUGUST 1940 (IV)

Fizionomia regimului horthyst de ocupație

În sistemul formațiunilor paramilitare din Ungaria horthystă, un loc important îl ocupa organizația “Levente” care cuprindea băieții și tinerii între 12-21 ani și fetele în vârstă de 16-24 ani, iar programul ei urmărea educarea în spirit revizionist a tinerei generații, de la exaltarea spiritului de revanșă până la inițierea în tainele propagandei, spionajului și contraspionajului, în timp de pace, levenții erau folosiți la urmărirea suspecților, la prigoana și maghiarizarea tineretului premilitar nemaghiar. În timp de război, organizația era destinată să secondeze armata, poliția și jandarmeria, la îndeplinirea misiunilor acestora, atât în interior cât mai cu seamă în zonele de frontieră. Drapelul organizației a fost inaugurat de însuși regentul Horthy, iar, cu prilejul diferitelor manifestații specifice leventiștilor, participau demnitari de seamă ai statului ungar. Definind menirea acestei organizații, un autor, semnat Döcsõ Csaba, publică o broșură propagandistică, situată pe pozițiile extremei teroriste a fascismului horthyst. Broșura intitulată “Nincs Kegyelem” (Nu există iertare), apărută în 1939, declara cu emfază că “nația ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaște decât victoria. În noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad și al lui Gingishan”. Döcsõ Csaba citează în capitolul intitulat “Mărturisirea leventului” cuvintele leventului Torday, care se adresa prietenei sale, Piroska, astfel: “Eu nu aștept să vină răzbunarea. Nu aștept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde satele noaptea - satele valahe! Voi trage în sabie toată populația; voi otrăvi toate fântânile și voi ucide până și copiii în leagăn. În genere, voi distruge acest neam! (...). Nu va fi pentru nimeni nici o milă”. În continuare, Döcsõ Csaba scria: “Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naște un copil (...) voi suprima pe fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea, sângele meu! Voi face inofensivi pe viitorii Horia și Cloșca. Nu va fi milă”. Prin intermediul unei organizații legal constituite, pentru pregătirea premilitară a tineretului, guvernul horthyst patrona astfel îndemnuri la asasinat, cultiva manifestări fanatice de hiperșovinism. Departe de a reprezenta o formă obișnuită de inițiere premilitară a tineretului, leventismul s-a făcut cunoscut, mai ales în perioada ocupației horthyste asupra părții de nord-est a Transilvaniei, printr-o agresivă activitate împotriva celor favorabili unei înțelegeri româno-ungare, constituind un auxiliar feroce al autorităților militare și civile ungare, în exercitarea atrocităților, terorilor și crimelor împotriva populației românești.

Un instrument puternic de exercitare a dominației horthyste asupra nord-estului Transilvaniei l-a constituit poliția politică, Poliția regală maghiară (Magyar Királyi Rendörség) a fost instalată în reședințele de județe ca Bistrița, Cluj, Dej, Miercurea-Ciuc, Oradea, Odorhei, Satu Mare, Sighetul Marmației, Sf. Gheorghe, Zalău și în următoarele orașe cu subordonare județeană: Baia Mare, Baia Sprie, Carei, Gherla, Gheorgheni, Huedin, Șimleul Silvaniei, Târgu Secuiesc și Reghin.

Formațiunile teritoriale ale acesteia aveau denumirea de Kapitányság (Căpitanul poliției regale maghiare) din localitatea respectivă.

Biroul 2 al Marelui Stat Major a fost un alt organ însărcinat cu urmărirea și oprimarea forțelor antihorthyste și, îndeosebi, a populației românești din nordul Transilvaniei, completând activitatea poliției în această direcție.

Jandarmeria constituia și ea un important organ din sistemul de reprimare al ocupației horthyste. Corpul ofițeresc din jandarmerie era recrutat din rândurile marilor proprietari de pământ, ofițeri din cadrul armatei, care reprezentau tendințele celor mai reacționare cercuri ale claselor dominante. Jandarmeria a avut dreptul de a face uz de armă atât împotriva persoanelor civile, cât și a celor militare, drept pe care nu-l avea și poliția. Importanța deosebită ce se acorda jandarmeriei, din partea nord-estică a Transilvaniei, rezultă și din faptul că ofițerii erau numiți personal de către Horthy, iar subofițerii de către ministrul de război.

Cele trei principale organe de represiune ale regimului fascisto-horthyst (poliția, armata, jandarmeria), a căror activitate a fost completată de un păienjeniș aproape inepuizabil de organizații naționalist-șovine, revizioniste, instituții militare sau militarizate, au avut ca principal scop de a apăra și menține regimul de ocupație fascist, reducând la tăcere, prin teroare, asasinat, intimidare, dislocare și internare în lagăre și închisori, deznaționalizare, prin multiple alte mijloace, populația română și alte populații, chiar maghiari care se opuneau acestui regim.

În aceste condiții, la 5 septembrie 1940, armata și autoritățile militare de ocupație ungare au început să cotropească teritoriul românesc, obținut prin Dictatul de la Viena, adică pe o cale diplomatică și nu în urma unei confruntări militare. Ungaria însă a aruncat aici o putere militară cifrată la 300.000 de oameni, în afara poliției, jandarmeriei și a altor forțe înarmate. După cum cu dreptate se constata într-un document din epocă, “dincolo de caracterul demonstrativ, menit a încuraja pe unguri și a intimida pe români, înțelesul real al acestei desfășurări de forțe, cu totul disproporționate, a fost acel al unei adevărate expediții de pedeapsă (s.n.). Ca într-o țară a nimănui «învingătorii» au înaintat din oraș în oraș, din sat în sat, introducând pretutindeni regimul arbitrar al unor cuceritori, cărora totul le este permis, neavând a da seamă nimănui de samavolniciile făcute (...) drumul trupelor maghiare a fost punctat de sângele pașnicei și dezarmatei populații românești”.

 (Va urma)

 

Lasă un comentariu