PRIMARUL ORAȘULUI DINKELSBÜHL, ÎN VIZITĂ LA SIGHIȘOARA

Distribuie pe:

În perioada 5 - 7 august 2019, primarul orașului înfrățit cu Sighișoara, Dinkelsbühl - Germania, domnul Christoph Hammer, în fruntea unei delegații formate din profesori și studenți, participă la cea de-a XXVI-a ediție a Academiei Sighișoara.

Ieri, 6 august 2019, primarul municipiului, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a primit vizita omologului său german, exprimându-și bucuria pentru prezența delegației la evenimentul cultural “Academia Sighișoara”, manifestare emblematică pentru oraș, și una dintre cele mai bine cotate pe plan național și internațional.

Protocolul de înfrățire între cele două orașe, încheiat în 2006, s-a materializat, de-a lungul anilor, prin vizite oficiale, schimburi de experiență în domeniul restaurării monumentelor și a turismului, dar și programe pentru tineri care s-au desfășurat atât în orașul german, cât și în municipiul Sighișoara, informează municipalitatea.

Lasă un comentariu