DESPRE GENOMUL UMAN, LA CASA MEMORIALĂ “AVRAM IANCU”

Distribuie pe:

Miercuri, 7 august, în cadrul manifestărilor de la Casa Memorială “Avram Iancu” din Târgu-Mureș, tema abordată a fost “Structura informațională a genomului poporului român. Originea ancestrală”.

Conferința a fost susținută de dl inginer programator Mircea Anghel din Sibiu, și concentrată asupra noțiunii de “informație”, prin care se explică, potrivit domniei sale, inclusiv ADN-ul uman, care “se naște în afara organismului omenesc, din informație”, întrucât “materia nu poate fi explicată prin materialism”, iar noi, oamenii, “suntem alții decât am învățat, și ce ne-a lăsat Dumnezeu informațional în noi a rămas în noi”. Totuși, “nu acceptăm că există și alte spații, deoarece ne lipsesc senzorii, în acest sens”, a susținut conferențiarul, într-o expunere ce s-a întins pe parcursul a câtorva ore, cu trimiteri la științe precum: medicina, filosofia, antropologia, geografia, biologia, chimia, fizica, matematica, dar și la religie și la textele biblice.

În susținerea afirmațiilor sale, potrivit cărora “țara noastră stă pe o multitudine de biblioteci informaționale” autorul a prezentat, pe ecranul computerului, o serie de fotografii realizate de domnia sa în diverse regiuni geografice ale țării, reprezentând “particule”, “explozii” și “bucle” energetice, și chiar îngeri cu aripi, în susținerea tezei potrivit căreia “există și altceva decât credem noi”. Din păcate, fotoreporterului nostru i s-a interzis să fotografieze imaginile prezentate, încât nu putem oferi cititorilor poze cu entități, îngeri înaripați și alte minunății energetice și informaționale.

Întrucât recunoaștem că (din ignoranță și lipsă de cultură, evident) nu am înțeles ce anume a vrut să demonstreze autorul, i-am solicitat să concentreze, într-o frază, esența expunerii sale, pentru cititorii mai neavizați decât publicul asistent. Iată și răspunsul: “Structura informațională a corpului uman poate fi emulată pe un cuvânt de stare”.

Potrivit colaboratorului nostru, dl M. D. Istrate, “a fost poate cea mai interesantă acțiune de la Casa Iancului de până acum, cu noutăți de mare importanță, în premieră, venite din partea unui om deosebit, semn că nația aceasta mai naște încă omeni mari”.

De menționat că, la începutul expunerii sale, conferențiarul a precizat că, în urma dezvăluirilor sale, cei prezenți au două posibilități: 1) să-și schimbe optica; 2) să nu le accepte și să rămână la convingerile pe care și le-au format.

În ce ne privește, optăm pentru cea de-a doua variantă, neîndoindu-ne, nicio clipă, de erudiția quasi-renascentistă a autorului, căruia îi dorim, în continuare, succes în demersurile sale, cu atât mai mult cu cât aflăm că, potrivit “unor prestigioase universități internaționale”, dl Anghel ocupă locul 15 în clasamentul celor mai informați oameni ai lumii.

Lasă un comentariu