HAOS ȘI ANARHIE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ (IV)

Distribuie pe:

(Radiografia parțială a societății românești postdecembriste)

Într-adevăr, cauzele sunt multiple și complexe, ele cunoscând un registru etiologic - cauzal polimorf, cu multe necunoscute ale ecuației sociale. Astfel, cele mai multe cauze țin de modul de organizare și administrare a puterii politice și administrative în plan instituțional, mai precis, de competențele factorilor decidenți de la toate structurile și nivelurile acestora. Aici s-ar impune analize psihosociologie mult mai profunde, prin care s-ar putea evidenția, în mod științific, modul defectuos în care funcționează aceste structuri, disfuncțiile acestora, care sunt mecanismele și legitățile acestora, și tot ceea ce ține de teoria și cultura instituțională, remanentă unor stereotipii psihocomportamentale învechite și a acestor stiluri de conducere depășite, la aceste niveluri decizionale centrale, mai ales la cel al autorităților locale, aflate în conivență cu cei care dispun de putere.

Aspecte străine managementului politic actual, de la noi din țară, fiind știut cât de pregătiți sunt politicienii noștri din această perspectivă managerială și organizațională, totul fiind făcut într-un mod empiric - după simțul comun, adică în mod lăutăresc, noi fiind conduși, de asemenea, de “lăutari politici”, și nu de lideri politici profesioniști, “jucând cum ne cântă aceștia”, adică după “partituri false” și, de cele mai multe ori, de import! Voi reveni la aceste aspecte în episoadele care urmează, în mare parte aceste aspecte vă sunt cunoscute, stimați cititori, precum la fel de cunoscute vă sunt și cei care populează așa-numita clasă politică, de ce competențe dispun, și cum au ajuns la vârful puterii cei mai mulți.

Pe lângă criteriile de selecție și promovare a celor care ar trebui să îndeplinească în mod eficient și performant aceste responsabilități de status și rol, care nu în puține cazuri au la bază acel principiu a lui Peters (pentru relevanța lui în politică și structurile organismului statal, îl reamintesc, acesta constând în faptul că “fiecare individ are o limită a lui de competență în cadrul ierarhiei sociale. Când a trecut limita, prin numiri, promovări, alegeri, își atinge nivelul maxim de incompetență”). Pe fondul acestui principiu a fost generat ceea ce în psihosociologie se numește conflict de rol, sau dintre status și rol, una din cauze fiind statusurile incongruente pe care le dețin unii indivizi din structurile de conducere și decizie politică, lipsite de competență și pregătire profesională. La toate aceste disfuncții structurale, mai trebuie adăugată încărcătură birocratică excesivă, astfel că întregul aparat politic - administrativ devine disfuncțional, cunoscând ceea ce în sociologie poartă denumirea de boala birocrației - biropatologie. Se subînțelege că, pe lângă disfuncțiile structurale și de sistem resimțite, acest fenomen întreține un alt fenomen, cel al clientelismului și aservirii, bazat pe nepotism și servilism, fiind format din incompetenți care întrețin acest aparat administrativ corupt și ineficient în toate structurile statului, cu precădere acolo unde privilegiile și imunitatea este mai mare și imposibil de străpuns, cum este cel din lumea magistraților, care au devenit stat în stat.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal, nu este departe de acest sindrom al incompetenței și imposturii generalizate, ce caracterizează cultura instituțională din aceste structuri ale statului, diferențele nefiind legate atât de mult de conținutul cauzelor, ci mai mult de formele prin care se resimt efectele, care așa cum se poate deduce, au atins cotele cele mai înalte ale paroxismului, dincolo de ele nemaiputându-se trece. De aceea consider că diferențele de ordin cauzal nu sunt semnificative, incriminate fiind și de data aceasta instituțiile statului (procurorii devenind actori comuni care joacă scenarii diferite cu aceeași regizori), la care aș mai adăuga un factor distructiv determinant, și anume factorul politic, regăsit în sintagma ce definește acest sindrom distructiv și destructurant, care poate fi generalizat în societatea românească prin haosul cu care ne confruntăm, de care se face responsabil în primul rând politicul și politica din toată această perioadă postdecembristă, fără nicio excepție, care a monopolizat societatea românească, și care nu trebuie să se concentreze doar pe preluarea și menținerea puterii - pe acțiune, ci în primul rând pe strategiile convergente spre interesul național, și nu exclusiv pe cel personal și de grup, nu de puține ori de tip oligarhic și mafiot. Această lipsă de interes din partea conducerii politice, marcată de acest fenomen al anarhiei și anarhismului (etimologic noțiunea anarhie politică provine de la cuvântul grecesc an-archos, care s-ar traduce în limba română prin expresia fără conducere și fără conducători, iar anarhismul, în sensul cel mai general, este convingerea fermă că toți conducătorii sunt, în ultimă instanță, opresivi și, ca atare, trebuie eliminați/înlăturați. Asemenea aspecte nu necesită explicații, ele sunt evidente și cunoscute, fiind susținute chiar de unii politicieni situați la vârful piramidei puterii.

(Va urma)

Lasă un comentariu