UN DOCUMENT DEOSEBIT DE IMPORTANT, PUBLICAT LA BUDAPESTA, DIN CARE POLITICIENII MAGHIARI DIN TRANSILVANIA AR PUTEA ÎNVĂȚA CE ÎNSEAMNĂ CULTURA POLITICĂ ȘI CUM AR TREBUI SĂ SE RAPORTEZE, ÎN MOD OBIECTIV, FAȚĂ DE ISTORIA POPORULUI ROMÂN: CĂTRE INTELIGHENȚIA

Distribuie pe:

- Budapesta, 3 noiembrie 1918 -

Maghiari,

S-a înfăptuit vechea noastră dorință. Maghiarimea, ca națiune, se organizează. Consiliul Național Maghiar a luat puterea în mână. Vechea Ungarie s-a prăbușit. Maghiarimea nu mai este strivită în patul lui Procust al unui vechi stat istoric. A rămas singură, separată de orice altă națiune. Este propriul stăpân, dispunând de propria sa ființă. Pentru noi, fructul războiului mondial s-a copt. Idealurile noastre nu mai sunt în contradicție cu ale altora. Nu suntem dușmanii nimănui. Cu aceasta, am terminat războiul. Nu mai vrem să participăm la alte lupte. Față de națiunile noastre frățești nu mai avem nici o pretenție. Maghiarii și noi ne considerăm o națiune născută cu o putere care acum s-a descătușat, asemenea fraților, care, din ruinele monarhiei, se trezesc fericiți la o nouă viață. Ne trezim ușurați la acel gând că nu mai suntem obligați să fim unealta asupririi: Libertatea conaționalilor noștri este garanția libertății noastre. Cine este liber acolo, unde vecinul său nu este? Să fim liberi: Să trăim în pace unii alături de alții, ca națiuni libere, cu națiuni libere.

Și totuși: maghiarii, în prezent, nu trăim într-o asemenea lume, în care o națiune alături de o altă națiune ar putea trăi într-o diferențiere rigidă, cu toții suntem dependenți unii de alții. Cu atât mai mult cu cât o națiune este mai puțin numeroasă.

Situația geografică, sistemul de comunicații, interesul economic argumentează că orice separatism reprezintă un pericol iminent. Se nasc națiuni în fața ochilor noștri, dar națiunea este asemenea omului sortit unei vieți comunitare.

Maghiari,

Trebuie să ne raliem confraților noștri naționali! Este atât interesul nostru, cât și al lor. Această alianță să nu se constituie într-un demers împotriva libertății. Această alianță să nu ofere nici cea mai mică posibilitate ca o națiune să îngrădească sau să pericliteze interesele celeilalte națiuni. Trebuie oferită o garanție fiecărei părți, garanție pe care dorim să o oferim cu inimă deschisă acelora care se aliază cu noi, cerând aceeași atitudine și din partea lor. Constituim cu toți state mici. Dintre națiunile ce se vor alia, nici una nu depășește 10-12 milioane, ca număr al populației. Nu ne vom amenința unii pe alții. Și să se constituie alianța populară liberă, în deplină libertate. Să fie constituită potrivit voinței poporului și pe baza principiilor legislației lui Wilson. Granițele istorice să nu fie obstacole în calea autodeterminării. Să nu se constituie granițe lingvistice: pot exista mai multe state cu aceeași limbă. Și în cazul controverselor vom opera pentru plebiscit: sub supravegherea (internațională) independentă și nepărtinitoare. Națiunile cehoslovacă, poloneză, a românilor ardeleni, a slavilor meridionali, a austriecilor, a austriecilor germani și a ucrainienilor, care trăiesc pe fostul teritoriu al vechii Monarhii Austro-Ungare: să aibă totală libertate de decizie asupra sorții proprii și drepturi egale cu maghiarii. La alianța noastră și alte națiuni, conform voinței lor, pot opta pentru, sau pot refuza aderarea. Și alianța se bazează pe independența totală a fiecărui stat. Fiecare să-și organizeze problemele financiare, militare, interne, externe și culturale independent, în afara cazului în care, una sau alta, optează voluntar să aibă o relație mai strânsă. Însă raporturile economice reciproce să nu aibă nici o îngrădire, iar sistemul de comunicație și cel economic să se conformeze punctelor de vedere ale intereselor comune și unitare. Minoritatea de altă limbă din orice stat să poată fi sprijinită neîngrădit de oricare alt stat, atât spiritual, cât și material. Să poată susține școli în celălalt stat, să acorde ajutor neamului său, după propria lor dorință. Și nici cu privire la folosirea limbii să nu existe controverse. Fiecare for competent să fie obligat să rezolve orice probleme în limba oricărui stat: fie că s-au adresat în respectiva limbă, fie din partea altui stat, sau chiar din propriul teritoriu. O asemenea uniune statală va împlini, în cadrul său, societatea națiunilor. Societatea în cadrul căreia nici una din părțile componente nu va putea nega niciodată valabilitatea principiilor morale. Morala are obligativitate atât pentru națiuni, cât și pentru indivizi. Și aplicarea acestui principiu nu înseamnă altceva decât însăși libera uniune statală. Și uniunea statală bazată pe fundamentul moralității este, totodată, chezășia dezvoltării democratice libere, a fiecărui stat. Acolo unde nici una dintre națiuni nu vrea să domine pe cealaltă, acel pământ nu poate fi glia sclaviei!

(Va urma)

 

BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN NORD-VESTUL ȚĂRII SUB OCUPAȚIA HORTHYSTĂ 1940-1944 (XVI) DICTATUL DE LA VIENA DIN AUGUST 1940

 

PĂTIMIRILE ROMÂNILOR

În primele săptămâni ale ocupației, guvernanții horthyști, în chip premeditat, au dat “mână liberă” armatei horthyste de ocupație, care a acționat după bunul plac, asemenea “cuceritorilor” medievali: cavalerii teutoni ori conquistadorii spanioli. Pentru ocupanți exista o singură lege: legea forței, a “focului și sabiei”, legea pustiirii, a alungării, a nimicirii. În acest mediu deosebit de prielnic, elementele fasciste, nyilașiste, șoviniste din cadrul armatei horthyste sau al organizațiilor paramilitare, diversioniste, au acționat după bunul plac, semănând moartea, chinurile și fărădelegile care au revoltat întreaga opinie publică atât în țară, cât și peste hotare.

Șirul lung, dureros al atrocităților, crimelor, masacrelor, bătăilor, schingiuirilor, maltratărilor împotriva populației românești a început încă din primele ore ale trecerii graniței de către trupele horthyste. Urmărind decimarea populației românești, armata, jandarmeria, poliția, formațiunile paramilitare horthyste au comis tot felul de atrocități și samavolnicii împotriva românilor.

Întrucât despre drama Bisericii române, a slujitorilor și credincioșilor ei vom vorbi pe larg în această carte, aici ne vom referi, doar ca pilde, la câteva cazuri și cifre de mare sinteză.

Iată ce declară un martor ocular, Victor Văleanu, despre momentul intrării trupelor ungare de ocupație în orașul Satu-Mare, la 5 septembrie 1940: “Puținii români care se mai aflau în oraș, precum și evreii, au fost obligați să-și pună la butonieră cocarda ungurească, altfel fiind expuși să fie linșați (...) de hoardele dezertorilor, reîntorși în oraș înainte de intrarea trupelor maghiare. Înainte și după intrarea trupelor s-au reîntors la Satu Mare cca. 4 000 tineri care au trecut frontiera în mod clandestin în ultimii ani. Imediat apoi, s-a proclamat stare de asediu și s-a introdus administrația militară, autoritățile civile pierzând orice competență de activitate. De la penitenciarul tribunalului s-a dat drumul deținuților și s-a instalat Comenduirea Pieței și biroul populației, Kémelháritoiroda (Biroul de contra spionaj n.n.), care și-a început activitatea (...). În ziua de 8 septembrie au început arestările în masă.

“Din prima zi a intrării trupelor, limba română a fost cu totul înlăturată și chiar acei care știau înainte bine românește, răspundeau în ungurește, și dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spuneau «nem tudok oláhul» (Nu știu limba “valahă - n.n.).

“În aceste dureroase zile, bieții români aveau numai o singură mângâiere: biserica, unde, adunați, se rugau la Dumnezeu cu lacrimi în ochi și în hohote de plâns. Însă și aceasta a fost pusă sub supraveghere. Agenții unguri și aici au fost plasați, așa că noi, românii, nici nu aveam curaj să vorbim unul cu altul, iar pe stradă dacă se întâlneau vorbeau numai ungurește, pentru ca agenții presărați pe străzi să nu îi pună sub supraveghere și să-i înainteze Comănduirii.

“Evreii sunt prigoniți aproape la fel ca românii, din care cauză, întrucât este posibil, ei înconjoară (evită n.n.) orice contact cu ungurii și mai ales cu autoritățile ungurești.”

“Între ungurii din Satu Mare este mare fierbere. Fiecare vrea să apară erou, având pretenții la posturi înalte. Mulți foști meseriași și-au lăsat meseriile, și-au închis atelierele și stau coadă la ușa primăriei, solicitând posturi la stat sau comună. Entuziasmul lor însă se îneacă în balta nemulțumirilor, atunci când sunt refuzați și îndrumați la meserii (. . .).

“Toți foștii funcționari la români, (...) sunt persecutați și considerați trădători de patrie. Astfel, pe șeful de serviciu Petraș, de la primărie, l-au arestat și transportat în loc necunoscut, neștiindu-se nimic de soarta lui. Intelectualii români, profesori, preoți, învățători, avocați, notari publici etc. sunt arestați, fără motiv, ori pe motive inventate și apoi întărite prin intervenția a doi agenți din serviciul secret”

(Va urma)

Lasă un comentariu