DOMNITORUL, CATOLICII ȘI... OTOMANII

Distribuie pe:

* “Mă eliberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; Deșteptați-vă că am dormit destul”.

La 11 octombrie 1594, domnul Țării Românești Mihai Viteazul a fost înscăunat, iar imediat în noiembrie “cămătarii” i-au bătut la ușă, spre a-i cere să jupuiască bietul popor, spre a le plăti lor banii împrumutați cu vicleșug. Domnul Mihai a înțeles că poporul era sărăcit și sătul de dijmele puse de domnii dinaintea lui; ori el nu putea suge sângele norodului în interesul cămătarilor, de aceea a pus la cale un plan de eliberare a țării de sclavia cămătarilor. Astfel, la 3 noiembrie 1594, cheamă cămătarii să le dea datoria, dar după ce îi adună într-o casă aproape de Târgoviște, dă foc casei, iar cei care au scăpat de flăcări au fost uciși de gărzile domnitorului. După aceasta domnitorul s-a adresat norodului obidit și le-a spus cuvintele redate mai sus.

***

* “Domnul Mihai Viteazul, înainte de a fi înscăunat, în august 1594, a convocat la Iași un Sinod cu ierarhii ambelor țări românești pentru stoparea propagandei catolice ce luase avânt. În acest sens, a înființat în Moldova Episcopia de Huși. În aprilie 1596 convoacă la Târgoviște un alt Sinod, prin care îndeamnă clerul ortodox să vegheze cu strictețe la respectarea dogmelor și canoanelor rânduite de cele 7 Sinoade Ecumenice. În 4 iunie 1585 a reușit, în urma deselor cereri către Dieta din Ardeal, trecerea Mitropoliei Ardealului direct sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște și scutiri de dări pentru preoții ortodocși, asemenea celor catolici. În 4 iunie 1595 a dat un decret prin care sancționa satul al cărui preot se recăsătorea, iar enoriașii nu anunțau ierarhul de acea fărădelege, cu o amendă de 200 de florini. Vedem de aici că Voievodul era conștient că numai un cler cu o adevărată viață spirituală putea călăuzi corect poporul și face față propagandei calvine și catolice”.

***

* “La 23 august 1595, la Călugăreni, domnul Mihai Viteazul îi învinge pe otomani, datorită credinței în Dumnezeu și abilității domnitorului. Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranțe de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazul ca într-un «înger de mântuire», numindu-l cum menționează Bălcescu «Steaua de la Răsărit». Inclusiv Papa Clement al VIII-lea l-a numit «Cavaler al lui Hristos» și «apărător al creștinătății». Primește de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean, pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi, mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București”.

Mihai Viteazul (1558-1601), a fost un boier român, care a deținut dregătoriile de bănișor de Strahaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, înainte de a ajunge domnul Țării Românești. Pentru o perioadă (în 1600) a fost conducătorul de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Moldova și Transilvania. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperat de istoriografia românească a sec. al XIX-lea, un rol important jucându-l opul “Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” a lui Nicolae Bălcescu. Astfel, voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în sec. al XX-lea. La 9/10 august 1601, la 3 km de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Basta Gheorghe. Capul său este luat de unul dintre căpitanii săi și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe lespedea de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihai, Marele Voievod, ce a fost Domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”.

Lasă un comentariu