Dintre toți sfinții, cea mai înaltă cinstire i se cuvine Sfintei Fecioare Maria, Născătoarei de Dumnezeu, pe care Biserica o numește “Împărăteasă” și “Doamnă” și despre care mărturisește în rugăciuni că e “mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare se numește supravenerare sau preacinstire ori supracinstire, spre deosebire de cea dată sfinților, care se numește venerare. Este de la sine înțeles că Sfintei Fecioare Maria i se dă o astfel de cinstire, deoarece ea s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu a fi Maica Fiului Său, care a luat trup omenesc într-însa pentru mântuirea noastră. Ea ocupă deci un loc de frunte în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind vasul ales care a purtat în pântece și a născut pe Mântuitorul lumii. Preacuratei Fecioare Maria i s-a dat prețuire și cinstire deosebită de persoane diferite și împrejurări deosebite. Însuși Dumnezeu a prețuit-o, prin faptul că dintre toate femeile din lume, pe ea a ales-o să fie Maica Fiului Său.
Desigur, cinstirea Maicii Domnului este o faptă a dreptei credințe și o încercare existențială de a înțelege taina divină de transformare misterioasă a omului rătăcit în patimi, într-un trăitor al virtuții. Și dacă prin Preacurata Fecioară s-a descoperit sfinților și chiar îngerilor “Taina cea din veac ascunsă” (Col. I,26) prin nașterea Mântuitorului, atunci credința noastră primește siguranța cugetului că Pronia divină lucrează neîncetat pentru ajutorul nostru, în vederea mântuirii. Și poarta acestei Pronii, pentru noi, credincioșii, ca fii ai lui Dumnezeu prin har, este Maica Precista, a cărei sfințenie numai Tronul dumnezeirii o depășește. De aceea, Biserica i-a rânduit praznice speciale: Nașterea (8 Septembrie), Intrarea în biserică (21 Noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 Decembrie) și mai ales Adormirea Maicii Domnului (15 August) sau Sfânta Marie Mare, cum spune poporul român.
Maica Domnului este identitatea cea mai importantă în ceata sfinților și îngerilor, este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii. La această demnitate a ajuns, cu ajutorul chemării divine, dar și cu transformarea întregii sale ființe în izvor de sfințenie, de înalt umanism, de inegalabilă milă, de îngerească cinste, de venerare deosebită și în care s-a sălășluit Dumnezeu prin persoana Mântuitorului lumii și Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
În cinstea Preacuratei Maria, Născătoarea de Dumnezeu după \trup, s-au ridicat celebre monumente și înalte locașuri de cinstire. Sub Sfânt Acoperământul ei și a dreptei cinstiri și-au găsit alinarea multe suflete îndurerate. De fapt, primele spitale, orfelinate, aziluri au fost înființate sub patronajul Maicii Domnului. Toate formele de artă au închinat Sfintei Fecioare măiestria lor. În cele mai cunoscute muzee ale lumii cu valori inestimabile tronează chipul Sfintei Fecioare în rugăciune, lângă Fiul ei, lângă cruce, sau de-a dreapta Mântuitorului; dar și cele mai modeste căsuțe de creștini sunt protejate de chipul blajin al Preacuratei. Cele mai cutremurătoare monumente ale literaturii universale sau cele mai sensibile versuri, cântece sau imne au fost dedicate Precestei, ca: fecioară, mamă, protectoare, ajutătoare. Mihai Eminescu încheie Rugăciunea sa cu invocarea Maicii Domnului: Privirea-ți adorată asupră-ne coboară, o, Maică Preacurată și pururea fecioară, Maria!
Înaintașii noștri din moși strămoși, pe lângă cinstirea deosebită pentru Sfânta Fecioară, i-au înălțat biserici, i-au zidit troițe pe la răspântii, i-au cântat bucuriile și durerile în colindele religioase, ca cele mai vechi mărturii orale ale cinstirii ei. Un mare istoric și filolog spunea: “creștine, dacă nu cinstești și nu cânți imne și colinde pentru Maica Domnului, înseamnă că ești străin de neam, nu-ți iubești mama, nu ții la sora ta, nu-ți protejezi fiica, nu-ți respecți familia”(Hașdeu).
În timpul vieții sale pământești, multe suferințe a îndurat Maica Preacurată din pricina suferințelor Fiului său. Odată cu condamnarea la răstignire a Mântuitorului, durerile mistuie pe Sfânta Fecioară. Ea își vede Fiul supus condamnării la o vârstă fragedă de 33 de ani. Plânge la chinurile Domnului, varsă lacrimi când aude cum e batjocorit Cel ce era sânge din sângele ei, se înspăimântă când vede cuiele în picioarele Celui ce a venit să sfințească pământul plin de ticăloșie, leșină când mâinile Mântuitorului sunt străpunse de cuie, mâini care au uns ochii orbilor și au văzut; au ridicat pe mulți din patul suferinței și pe morți i-a înviat. Ce batjocură mai putea avea loc decât aceea ca o mamă să-și vadă propriul Fiu pedepsit ca un ucigaș prin răstignire, deși era nevinovat, iar pe cap să-i fie pusă o coroană de spini, când El a venit să salveze lumea! Inima Sfintei Fecioare este distrusă, urechile ei auziseră hulă și cuvinte murdare, simțise nerecunoștința, ocolise cete de răufăcători și auzise cum cămașa lui Hristos, cusută de mâna ei, fusese prin sorți luată de soldații romani.
O parte a vieții pământești a Sfintei Fecioare este reprezentată de bucuria legată de Învierea Mântuitorului, pe care L-a văzut preaslăvit; Înălțarea, la care a fost martoră și la Cincizecime (Rusalii), când Sfinții Apostoli au primit harul Sfântului Duh, luând ființă și Biserica văzută. După plecarea Apostolilor la propovăduirea Evangheliei, Sfânta Fecioară a rămas în casa rudeniei sale, Ioan Evanghelistul. Avea peste 80 de ani și văzuse dărâmarea Ierusalimului profețită de Mântuitorul. Din cauza vieții zbuciumate și a durerilor nenumărate își înțelege sfârșitul. Același înger Gavriil, care îi adusese vestea nașterii Mântuitorului, anunță și sfârșitul ei pământesc pentru a-și primi plata pe măsura faptelor ei și a vieții cu adevărat cerești.
Vestea adormirii sale a pătruns în inimile credincioșilor din Ierusalim și din împrejurimi. Ierusalimul era iarăși în fierbere, mulțime de credincioși și curioși alergau să vadă corpul neînsuflețit al Maicii Domnului. Petru și ceilalți apostoli ridică sicriul și într-o procesiune impresionantă duc trupul neînsuflețit în mormântul din Ghetsimani, unde ceruse Sfânta Fecioară. Așa s-a săvârșit din viață Sfânta Fecioară Maria.
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la data de 15 august, este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este, pe lângă cinstirea deosebită adusă Maicii Preacurate, și o răscolire a sufletelor credincioșilor care sunt legate de moși și strămoși, de nădejdea mântuirii adusă de Sfânta Fecioară, care a fost rug nears pentru Moise, Scară între cer și pământ pentru Iacov, Ușă încuiată, Suprema înțelepciune pământească, Roua cerului pentru Ghedeon, Mamă după trup a Mântuitorului, mirarea îngerilor, Împărăteasa cerului, mângâierea Apostolilor, protectoarea văduvelor și orfanilor, însoțitoarea celor nedreptățiți, salvarea celor deznădăjduiți și Maica noastră, a tuturor creștinilor; Potirul pământesc în care a sălășluit Mântuitorul Iisus Hristos și din care îndrăznim și noi să primim trupul și sângele Domnului.
