PESTE 10.000 DE COPII ÎN TRIBUNE LA U CRAIOVA - AEK?!

Distribuie pe:

U Craiova a fost amendată de UEFA cu 60.000 de euro și a primit o suspendare de trei meciuri cu porțile închise, ca urmare a incidentelor petrecute joia trecută la meciul din Bănie cu Honved. Dacă recursul se va judeca înaintea meciului cu AEK Atena, contând pentru prima manșă din turul 2 preliminar al Europa League, iar decizia va fi păstrată, atunci oltenii vor evolua fără spectator împotriva echipei din Grecia. Totuși, regulamentul UEFA (articolul 73, litera h) specifică faptul că pot asista la joc, din postura de spectatori, copiii de până în 14 ani care vor veni însoțiți de un părinte. Astfel, conducerea Craiovei se gândește serios să profite de această situație în cazul în care UEFA va păstra decizia și să aducă peste 10.000 de copii în tribune la ora jocului cu AEK Atena. Mai interesant este faptul că AEK Atena are la rândul său terenul suspendat la returul cu U Craiova, după ce fanii săi au făcut haos anul trecut la meciul ce acasă cu Ajax, din grupele Ligii Campionilor. Din cauza acelor incidente, AEK a primit o suspendare de două meciuri cu porțile închise în cupele europene, iar primul va fi chiar cel împotriva Craiovei.

Lasă un comentariu