* “Omul trebuie să fie nobil, bun, milostiv și să lucreze fără încetare ceea ce este drept și folositor. Să caute să fie icoană a celor Dumnezeiești, pe care le presimțim”.
Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), poet german, ilustru gânditor și om de știință, unul dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Primește o cultură religioasă luterană, lecturează de timpuriu Biblia și participă la slujbele duminicale. Primind o educație aleasă, a studiat desenul, muzica (pianul și violoncelul), scrima, călăria, literatura germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza). Studiază dreptul, pe care-l termină în anul 1768. S-a ocupat și de biologie, anatomie, modul de formare a faunei și florei, în urma descoperirii unei mine de argint. În Italia este fascinat de lucrările lui Michelangelo și Rafael. În anul 1808 a fost decorat de Napoleon cu Crucea Legiunii de Onoare, fiind întâmpinat cu cuvintele: “Iată, un om”. A murit de pneumonie, iar ultimele lui cuvinte au fost: “Mai multă lumină”.
***
* “Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire și, totuși, te rog: Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”.
Lucian Blaga (1895-1961) a fost filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. Există zvonuri că, la inițiativa lui Mircea Eliade, ar fi fost propus de către Rosa del Conta și criticul Basil Munteanu, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj, și a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul de la Lancrăm.
***
* “Capetele prea înfierbântate vor neapărat să vadă astăzi o contradicție între materie și spirit, între știință și religie. Dar eu cred că va veni vremea când materia și spiritul, știința și religia vor conviețui foarte bine și i se va da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, iar Cezarului ce este al Cezarului”.
Onisifor Ghibu (1883- 1972), profesor român de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, politician, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918. Refugiat în București între anii 1914 și 1916, conlucrează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei. Pentru această activitate a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Marțială Maghiară din Cluj, la moarte. Este nevoit să plece cu familia la Chișinău, unde organizează învățământul românesc, tipărește “Ardealul” și cotidianul “România nouă”. A suferit toată viața de pe urma sistemului comunist, a făcut și închisoare aproape 3 ani de zile. În ciuda tuturor manevrelor dușmănoase, Onisifor Ghibu a fost inclus în calendarul UNESCO internațional pe anul 1983, la centenarul nașterii sale. Opera lui numără peste 100 de cărți. A fost deputat, senator, secretar de stat, delegat al guvernului român pe lângă Sfântul Scaun de la Roma.
