Un spectacol colorat și înviorător pentru o vacanță de neuitat, nu doar a copiilor, clasează din nou Universitatea de Arte pe primul loc!
ITECH Club România, împreună cu Universitatea de Arte au reușit un lucru minunat, să însuflețească și să coloreze, de data aceasta, în baloane portocalii, care au ținut locul celor 3 portocale, dar și mingi roz și albastru, spațiul din spatele scenei! Atmosfera foarte familiară ne-a dat din nou senzația de “acasă”. Mai ales că eu mi-am și petrecut câțiva ani ai tinereții pe scândură, în băncile facultății de teatru.
Iată ce scriu autoarele proiectului ITECH: “V-am putea povesti despre arta mișcării, improvizație, ritm, sau despre Carlo Gozzi și ale sale 3 portocale... dar preferăm să vă vorbim despre copiii noștri minunați, care în 5 zile au reușit să își descopere noi valențe, să depășească limite și să se bucure de tot ce are arta mai frumos: emoție. Totul, sub îndrumarea profesorilor conf. univ. dr. Radu Olăreanu și lect. univ. dr. István Szöke, cărora le mulțumim pentru grija, seriozitatea și profesionalismul cu care au împărtășit celor mici tainele meseriei. Mulțumim Academiei de Arte TGM (cum se numea pe vremea când eu însămi am absolvit-o), decanei prof. univ. dr. Oana Leahu, prezentă alături de noi, pentru oportunitatea oferită de a ne familiariza cu teatrul chiar în casa actorilor, sperăm într-o lungă și fructuoasă colaborare, care să înlesnească accesul publicului tânăr la tot ce înseamnă artă. Felicitări micilor actori Amalia, Annemarie, Antonia, Arihna, Larina, Lea, Maria, Ruxandra, Cristian, Darius și David.”
Ce pot să spun e că m-a surprins talentul copiilor, mai vizibil decât al multor studenți și chiar profesioniști în domeniu, foarte bine îndrumați de creatori, într-un spectacol viu și antrenant, o muzică de scenă de excepție, dar mai ales o coregrafie greu de executat și care totuși a părut simplă. A fost ca o joacă pentru copii mari, fiindcă nu păreau deloc mici, în ciuda vârstei. Povestea cu prințul care trebuie să râdă ca să nu își piardă regatul a fost atât de animată, încât, din nou, cea mai profesionistă scenă a fost cea a Universității pe care am absolvit-o.
Conf. univ. dr. Radu Olăreanu a ținut să sublinieze în discurs că primul profesor de la catedra română a instituției este cel pe care l-am avut și eu, la București, domnul Constantin Codrescu. Iar primul regizor român care a predat acolo a fost Victor Ioan Frunză. Deci, echipa aceluiași Vlad Rădescu, al cărui spațiu de la Universitate îi aparține, fiind cel mai bun cadru didactic de acolo, în ciuda ostilităților din partea Teatrului Național, care nu se ridică la valoarea Universității de când el a plecat. Oricum, spațiul de la U.A.T. este mult mai ospitalier decât oricare altul, de data aceasta prin intermediul Claudiei Duicu și al Ioanei Indreica.
Urmează Gala Tânărului Actor de la Mangalia, unde U.A.T. are reprezentanți și dintre studenți, a jurizat decana Oana Leahu, și sperăm că rezultatele finale vor fi mai corecte decât cele care au nemulțumit pe toată lumea, la alt proiect Uniter, mai nereușit. Sunt curioasă cum a evoluat și Gala “Hop” de 20 de ani încoace, de când am văzut-o la Costinești. Cunosc foarte bine ce înseamnă emoțiile participanților și sunt curioasă dacă mai există vreo revelație ca pe vremea aceea, fiindcă din cele aflate în publicul de atunci multe au pălit între timp. Mă bucur că regăsesc în juriu numele unui actor pe care l-am descoperit recent, în rolul lui... Dumnezeu, Lari Giorgescu, un actor nu doar frumos, ci și foarte talentat. Deci, motive de optimism ar fi, voi scrie de la fața locului dacă, după două decenii, această Gală a crescut sau amintirile de pe vremuri rămân mai pregnante, de când era un festival bun.
