Iar nouă, dacă putem accepta ceea ce spun, celor care în mod iresponsabil ne cufundăm în mocirla societății, nu ne rămâne decât să ne sensibilizăm simțul civic și să conștientizăm că nimic în această lume nu este mai sacru decât viața și demnitatea umană și, ca atare, este nevoie ca, prin orice mijloace, să nu le pătăm și să le călcăm în picioare prin starea letargică și inerția socială în care s-a dorit și voit să se ajungă, și, din păcate, s-a și ajuns, prin neîncrederea și demoralizarea care a atins cote paroxistice în prezent în societatea românească, o asemenea stare psihomorală fiind privită și considerată ca obiectiv strategic de toți artizanii dezastrului românesc postdecembrist.
Se subînțelege că aceste măsuri paleative, întreprinse de reprezentanții de la vârful puterii politice, nu sunt nici suficiente și poate nici adecvate, dacă ținem seama de consecințele imediate. Nu cred că este atât de vinovat cel care execută ordinele de la orice nivel ierarhic instituțional, ci mult mai vinovați sunt cei care au promovat pe acele funcții de conducere asemenea incompetenți, creând ceea ce am putea denumi din perspectiva teoriei organizațiilor, deficit de autoritate și de competență profesională. A schimba un incompetent, aservit politic, cu adjunctul lui, ar însemna, pe de o parte, că nu faci decât să aduci un prejudiciu de imagine acelei structuri, iar pe de altă parte, să menții și să perpetuezi disfuncțiile și viciul instituțional consolidat prin acele verigi slabe ale sistemului și autorității statului, tot mai decredibilizate. Ceea ce se impune la nivelul acestor structuri, nu este “decapitarea” vârfurilor acestora, și nici demisia de onoare, cum simulează unii, ci schimbarea atitudinilor și mentalităților arivistice - goana după privilegii a acestora, ceea ce înseamnă schimbare de conținut, și nu doar de formă. Desigur, un asemenea demers pe termen scurt este imposibil de realizat, dar și ineficient, creându-se pentru moment un vid managerial și de putere, cu consecințe incalculabile în plan social. De aceea, este necesară o așa numită temporizare rațională în plan organizațional, dar și al restructurării, realizată de strategi ai organizațiilor umane, și nu de politicieni incompetenți, care nu-și apără decât interesele lor și de grup, și care nu dispun de asemenea competențe organizaționale. Or, se știe că a forma o structură - organizație sau instituție (nu partid politic, bineînțeles), este chiar mai greu decât a conduce - manageria o asemenea structură, de aceea cei mai mulți își limitează competențele doar la nivel de conducere, nu și de organizare, care așa cum se știe, intră în funcția de conducere. Nu mă refer doar în plan politic, ci și la nivelul celorlalte domenii, unde această capacitate de arhitectură socială, nouă, românilor, ne cam lipsește, dorind mai mult să stăm “deasupra instituției”, adică în fruntea ei, fără să știm cum s-a construit acea structură și cât de rezistentă sau vulnerabilă este aceasta. Această dorință atavică a unora a contribuit în mare parte la starea de haos și la criza generalizată din societatea românească prezentă, greu de restructurat și reformat într-un viitor apropiat și cu puține șanse și într-un viitor mai îndepărtat, în afara unor schimbări radicale de formă și conținut.
În încheierea analizei întreprinse aș pune mai multe întrebări, aparent retorice, care, chiar dacă nu-și găsesc un răspuns imediat, ne pot orienta spre ele. Acestea ar fi: 1. De ce a fost declarată moartea acestor două victime, în afara unor rezultate concludente de la instituțiile statului abilitate în acest sens? 2. De ce s-a transmis rezultatul de la INML înainte de termen și în ce scop? 3. Dacă are vreo legătură confirmarea precipitată a morții cu gafa făcută de președinte și premier, prin transmiterea condoleanțelor familiei în cauză, și dacă nu cumva confirmarea științifică a morții vine în sprijinul confirmării anticipate a morții?, ceea ce în mod evident decredibilizează aceste instituții dacă se obține contrariu prin reexpertizarea urmelor biologice ale victimei expertizate și doresc credibilizarea reprezentanților puterii statului, printr-un joc politic ușor de imaginat, știut fiind că pentru anumite interese și jocuri de putere, se calcă și pe cadavre, cum se spune, unul dintre acestea devenind se pare transparent, prin cenușa și osemintele găsite, călcându-se peste el și adevăr într-un scop neelucidat încă! Răspunsul la aceste întrebări, și nu numai, legat de acest caz tragic, în contextul socio-politic în care s-a “întâmplat” (nu este o pură întâmplare, după cum ușor ne putem da seama, ci a apărut pe fondul unei conjuncturi favorizante, el putea să apară oriunde în țară!), cred că vor face lumină în acest mister, și că ne va scoate din acest labirint al groazei, incompetenței și iresponsabilității, iar aisbergul scufundat al acestui fenomen criminal va ieși la lumină fără alte sacrificii de vieți omenești! Efort depus și de subsemnatul în acest serial, scopul acestuia nefiind altul decât, atât cât pot, să fac lumină în acest caz și fenomen al crimei organizate, și să evidențiez cauzele structurale și sistemice care concură la menținerea sa în societatea românească postdecembristă, alături de celelalte fenomene sociale destructurante, congruente și complementare în acest scop distructiv al întregii societăți românești.
Doresc să transmit cititorilor, că nu am dorit să valorizez durerea pe care o simt cei care pot resimți acea durere de părinte (nici nu am vărsat lacrimi de crocodil, într-un mod ipocrit și cinic, asemenea celui care a contribuit în mod determinant la starea în care a ajuns România în prezent, prin sistemul represiv), cu atât mai puțin în a urmări notorietatea, și să speculez acest moment tragic și durerea celor implicați, ci am dorit să fie un semnal de alarmă în fața stării în care se află societatea românească și, în același timp, să se constituie într-un strigăt al disperării colective, care să fie auzit de întreaga națiune!
(Sfârșit)
