AMENZI MAJORATE PENTRU ȘOFERII CARE FOLOSESC DISPOZITIVE MOBILE ÎN TIMPUL MERSULUI!

Distribuie pe:

În ședința de luni, 12 august 2019, Guvernul a aprobat modificarea, prin ordonanță de urgență, a prevederilor Codului Rutier, în sensul sancționării mai drastice a șoferilor care folosesc telefonul mobil, pentru a transmite live pe rețelele de socializare, unul dintre principalele motive ale accidentelor rutiere.

Actul normativ adoptat prevede că “se va interzice ținerea în mână ori folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare”.

Nerespectarea noilor prevederi se va sancționa cu patru puncte de penalizare și cu 6 - 8 puncte amendă (în prezent, valoarea punctului de amendă este de 145 de lei). Până acum, era interzisă doar folosirea telefoanelor mobile în timpul mersului.

Vor fi sancționați cu amendă și șoferii pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru anumite vehicule.

“În plus, titularul unui permis de conducere care încalcă o regulă privind circulația vehiculelor, în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancționat cu 4 - 5 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social crește.

Folosirea telefonului mobil și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploare și frecvență”, informează Ministerul de Interne, inițiatorul proiectului.

În opinia acestuia, prin introducerea noilor modificări se urmărește reducerea numărului accidentelor de circulație cauzate de faptul că șoferului i-a fost distrasă atenția de la condus, din cauza folosirii telefonului mobil sau a unui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.

Important! Noile reglementări vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, perioadă în care Poliția Rutieră va desfășura activități de informare a participanților la trafic.

Lasă un comentariu