În țara noastră, ne tot mirăm cum impostorii prosperă iar oamenii corecți, onești și demni disperă. Nu-i deloc prudent să glumești sau să dezvolți o prietenie cu impostorii. Ei nu se vor în lumea inteligentă și de aceea sunt inutili și periculoși pentru societate, confundă adevărul cu utilitatea lor personală și au în plus defectul de a-și camufla scopurile. Se cred atotștiutori și se pronunță dogmatic în toate și în orice, opinia lor și-o consideră drept singurul adevăr. Lipsesc “chirurgii” aceia care ar putea face demonstrația cât de nociv este termenul imposturii și al mistificării. Nu ne gândim în cazul omului politic la pagubele greu de evaluat, pe care impostura le produce în sfera publică.
“Pohta” impostorului, un nou Tartuffe, reprezintă o satiră violentă, care ne dezvăluie pericolul imposturii și al bigotismului. Pășind pe bulevardul comediei, Tartuffe simbolizează ipocrizia, satira violentă îndreptată împotriva ipocriților și tendinței de parvenire a acestora. Efectul Tartuffe contemporaneizat este rezultatul prezenței slabe sau a lipsei oamenilor care pot convinge public că integritatea și asumarea eticii cu practica socială constituie calea de ieșire din impostură, ceea ce anemiază principiile democrației. Tartuffe se simte bine oriunde: în Parlament, în Guvern, ministere, până când cineva îi spune, sunteți un impostor și atunci “magia” se risipește. Rămân cei care au profitat de efectul imposturii. Și paguba. Și complicitățile. După care ar trebui curățat locul (...)
Impostura este foarte vastă, însemnând: înșelătorie, minciună, șarlatanie, escrocherie, potlogărie și coțcărie. Se manifestă extrem de variat, are o diversitate de întruchipări și e atât de versată, încât ușor i se poate cădea pradă, în special în rândul celor naivi și creduli, ușor de manipulat și de îmbătat cu apă chioară. Suntem sufocați de această maladie și de aceea nu avem dreptul să fim indiferenți la inepțiile impostorilor, să ne aplecăm atât de ușor spinările dinaintea unor indivizi despre care știm cât se poate de bine că sunt niște paraziți aflați pe calea tuturor relelor. De ce trebuie să ne ostenim a ne milogi în fața unor persoane pe care în mintea noastră le disprețuim?
* Ce moralitate mai poate avea un poet, scriitor și preot exclus rușinos, definitiv și iremediabil din rândul preoților? Pe care mai marii Arhiepiscopiei Majore Catolice de la Blaj l-au exclus definitiv și ireparabil din rândul acestora, i-au retras carnetul de preot și suspendat Autorizația de funcționare prin însuși Înaltul ierarh p.f. vicar cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Catolice unite cu Roma, cel care l-a primit atât de frumos pe Papa Francisc la Blaj, preotul în cauză nemaiavând dreptul la slujbe religioase, nici în biserică și nici în afara ei. Cauzele excluderii? Îi aparțin în totalitate. Am înțeles: grave abateri de la Morala Creștină, comportament neadecvat statutului de preot, interese obscure, grotesc și ridicol implicat în “FĂCĂTURA” INSALUBRĂ cu ani în urmă de la Seuca. De notorietate este faptul că acest preot a fost bătut măr și alungat, de către enoriașii domniei sale, din satul Cuștelnic. Fugărit și amenințat de către cetățenii din satul Seuca. Interzis, respins și împiedicat la slujbe religioase în comuna Adămuș etc. Evident, un asemenea preot aflat în postura de impostor nu are capacitatea să-și înțeleagă și nici să-și recunoască propriile greșeli.
* Câtă moralitate mai poate să aibă un anume poet și scriitor bine cunoscut, care-și scria
cu propriile lui ustensile articole laudative, elogiindu-se pe sine până la cer, articole pe care apoi le trimitea unor ziariști, scriitori și oameni de cultură influenți, să le publice pe numele lor? Și aceasta se întâmplă în schimbul unor sticle de “Jidvei”. (Îmi povestea adesea prietenul meu poetul Dumitru D. Silitră, decedat, “fie-i țărâna ușoară”)
* Câtă ipocrizie poate să existe în mintea unora care mai ieri, înainte de moartea poetului Dumitru D. Silitră, îl desconsiderau în tot felul, pentru ca după decesul acestuia să se ridice pe spinarea, notorietatea și talentul lui? Cei care-și creează un loc în lumea poeților, prin viclenie, prin lene și supunere conformistă față de ceea ce se așteaptă de la ei. Dumnealor înnegresc foile de hârtie fără să știe dacă n-ar fi mai bine să-și consacre timpul altor activități?! Cred atât de mult în ei înșiși încât sugerează că creațiile lor sunt inspirate divin, nu pot fi atinse nici măcar de normele gramaticale. Unii dintre aceștia au produs kilograme de maculatură și fiecare dintre ei excelează în interiorul lor de kitsch, mediocritate și cărți pe care nu le citește nimeni. N-au pus la temelia țării acesteia decât mucuri de țigară, paloare și vodcă.
Firește, suntem într-o țară liberă în care oricine poate publica orice, iar publicul poate să aleagă. Și atunci se ridică alte întrebări: merită oare acest public care se dedulcește cu rime vlăguite tulburat de inocența poetului impostor? Lumea noastră de azi, din păcate, e plină de lichele care trăiesc degeaba sau, mai rău, care lasă un dezastru în urma lor. Nici cea mai rafinată metaforă nu poate suplini lipsa bunului simț al acestora.
Cu cine rămânem în țara asta? Valorile se duc, ceilalți se înmulțesc!!!
