În acțiunea lor de “purificare națională”, pe seama Bisericii românești, autoritățile ungare din teritoriul ocupat au desființat un mare număr de parohii românești, în afara cazurilor de închidere a unor biserici pentru a priva pe credincioșii români de posibilitatea de a-și face rugăciunile în lăcașul lor sfânt. Iată parohiile desființate: Baia-Sprie, Seini (Maramureș); Carei, cu 582 suflete; Horia, cu 782 suflete; Ianculești, cu 555 suflete; Marna cu 175 suflete; Rațmaior, cu 130 suflete; Sălcea, cu 32 suflete: Scărișoara Nouă, cu 750 suflete; Simian, cu 95 suflete; Tășnad, cu 276 suflete; Tiriam, cu 157 suflete; Valea lui Mihai, cu 157 suflete, toate din protopopiatul Carei , jud. Sălaj. Din protopopiatul Satu Mare, cu 5.344 suflete și 22 parohii, au fost desființate parohiile: Ardud, cu 65 suflete; Beren, cu 181 suflete; Bicsad, cu 125 suflete; Paulian, cu 161 suflete; Drăgușeni, cu 197 suflete; Dumbrava, cu 120 suflete; Halmeu, cu 277 suflete; Lazuri, cu 85 suflete; Livada cu 82 suflete; Micula, cu 42 suflete; Negrești, cu 62 suflete; Principele Mihai, cu 237 suflete; Rașca, cu 60 suflete; Sîngeri, cu 632 suflete; Tarna, cu 102 suflete; Tur, cu 176 suflete; Peleș, cu 112 suflete.
A fost complet desființat protopopiatul Sighet, care avea parohiile: Rodna-Budești, cu 36 suflete; Cornești, cu 385 suflete; Costini, cu 326 suflete; Ferești, cu 250 suflete; Oncești, cu 142 suflete; Ocna Șugatag, cu 72 suflete; Remeți, cu 1344 suflete; Rona de Sus, cu 480 suflete; Sărăcsau, cu 420 suflete; Sighet, cu 862 suflete; Teceu, cu 760 suflete; Sighet II, cu 418 suflete; Valea Porcului, cu 326 suflete; Virișmort, cu 562 suflete; Cămara, cu 536 suflete. De asemenea, a fost complet desființat protopopiatul Vișeu, cu 12.907 suflete, care avea parohiile: Borșa I, cu 156 suflete; Borșa II, cu 760 suflete; Borșa III, cu 275 suflete; Bistra, cu 355 suflete; Cuhea, cu 385 suflete; Dragomirești, cu 377 suflete; Poienile de sub Munte, cu 3 910 suflete; Roșcova, cu 606 suflete; Săcel, cu 1.233 suflete; Seliștea de Sus, cu 194 suflete; Slătioara, cu 152 suflete; Strîmtura, cu 57 suflete; Vișeul de Jos, cu 1.065 suflete; Vișeul de Sus, cu 1.974 suflete.
ALTE IMAGINI DRAMATICE
Desigur, s-ar putea spune de către unii că ceea ce s-a petrecut cu lăcașurile de cult ale românilor a fost rodul “beției victoriei”, a “beției eliberării”, a exceselor care ar fi, chipurile, scuzabile pentru astfel de împrejurări; că totul s-a petrecut la început, dar că ulterior lucrurile sau normalizat și că Biserica românească a fost ocrotită sau situația ei nu a cunoscut o înrăutățire etc., etc. Pentru a limpezi lucrurile și pentru cei tentați, din neștiință, să judece astfel, vom reproduce imagini, la fel de dramatice, dacă nu mai revoltătoare, pe care le descriu o seamă de preoți, expulzați de autoritățile de ocupație și reîntorși la parohiile lor, în toamna anului 1944, chiar în perioada când armatele române și sovietice încă luptau pentru deplina eliberare a teritoriului cotropit de Ungaria, în anul 1940. Iată mărturiile:
La 24 septembrie 1944, preotul Garcea Ion s-a reîntors la parohia sa din comuna Bățanii Mari, județul Trei Scaune, care păstorea și credincioșii români din comuna Bodoș. Referindu-se la biserica din Bodoș, preotul arată că intrând în interior a constatat: “altarul izbit cu securea, prestolul întors la pământ și Sf. moaște aruncate. Sf. Evanghelie cu foile rupte la mijloc. Crucile de pe biserică și turn au fost doborâte și aruncate jos, iar flăcăii unguri s-au murdărit pe ele”. Dacă s-a putut salva câte ceva s-a datorat numai credincioșilor români care și-au riscat libertatea și integritatea corporală, apărându-și, și pe această cale, biserica. Iată ce relatează preotul Garcea: “Sf. Icoane, potir, odăjdii au fost luate de româncele Maria Galița și Bucura Bogdan și păstrate cu grijă (...) Sf. Antimis a fost purtat în sân, timp de patru ani, de către Bucura A. Bogdan, care-i cunoștea însemnătatea.
(Va urma)
