FUNDAȚIA STATUSUL ROMANO-CATOLIC DIN TRANSILVANIA - REACȚIE LA INIȚIATIVA PRIMARULUI DORIN FLOREA DE A READUCE CLĂDIREA LICEULUI ROMANO-CATOLIC ÎN PATRIMONIUL ORAȘULUI

Distribuie pe:

Primarul municipiului Târgu-Mureș, dr. Dorin Florea, a anunțat ieri, că va întreprinde toate demersurile legale pentru ca imobilul în care funcționează Colegiul Național “Unirea” și Liceul Teologic Romano-Catolic să revină în patrimoniul orașului, acuzându-i pe reprezentanții Bisericii Romano-Catolice (în a cărei proprietate se află imobilul) că, la fiecare început de an școlar, șantajează administrația locală și încalcă clauzele contractului de închiriere.

László Holló, președintele curatoriului Fundației Statusul Romano-Catolic din Transilvania a explicat, pentru agenția ungară de presă MTI, că Biserica a denunțat, încă din 2017, în mod unilateral contractul de închiriere, având în vedere că primăria a încălcat trei articole, care atrag după sine încetarea contractului. Acesta a amintit că primarul nu a acceptat decizia, astfel că discuțiile au continuat și anul trecut, însă s-au încheiat fără succes. Holló a mai precizat că anul trecut Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut verificări în clădirea principală, în care funcționează unitatea de învățământ românească, și a stabilit că imobilul nu este sigur, motiv pentru care fundația a comunicat că nu își asumă răspunderea pentru integritatea fizică a elevilor și cadrelor didactice și a solicitat primăriei asigurarea unui spațiu corespunzător.

După acestea, primăria a demarat în luna iulie lucrări de reparații în clădire, pentru care nu a cerut, în calitate de chiriaș, acordul Bisericii, motiv pentru care catolicii au depus o plângere penală împotriva primăriei și au cerut și în instanță desfacerea contractului de închiriere.

Holló a spus că, în mod normal, Primăria nu ar putea cere în instanță redobândirea imobilului, dar sunt pregătiți pentru orice, amintind de cazul Liceului Teoretic Székely Mikó din Sfântu Gheorghe, a cărui clădire a revenit în proprietatea municipalității, după o sentință judecătorească, deși fusese retrocedată Bisericii Reformate, după Revoluție.

Potrivit sursei citate, primarul Dorin Florea a făcut declarațiile referitoare la clădirea liceului catolic după o dezbatere aprinsă în Consiliul Local, despre rectificarea bugetară, pe care majoritatea maghiară a votat-o, după ce, susține edilul-șef, a tăiat o serie de cheltuieli de la capitolul reparații la clădirile școlilor, colectarea gunoiului urban și alte servicii importante. În schimb, UDMR susține că este vorba de reducerea bugetului de protocol și alte cheltuieli, care nu sunt vitale orașului, iar votul a fost dat pentru a preveni creșterea datoriilor urbei.

Dorin Florea nu a dat detalii concrete nici în legătură cu ce îl șantajează biserica, nici despre modul în care ar fi fost încălcat contractul de închiriere, mai precizează sursa citată. 

Lasă un comentariu